picioare-umflate.jpg

Umflarea (edemele) picioarelor şi a gambelor este frecventă după perioade lungi de şedere pe scaun, cum se întâmplă în zborurile lungi cu avionul sau după o zi de muncă la birou, fără să ne ridicăm periodic, pentru a ne dezmorţi corpul.

Când edemele apar în afara unor condiţii evidente, precum cele menţionate mai sus, se pot pune semne de întrebare privind starea generală de sănătate şi eventualele afecţiuni ascunse care pot duce la această problemă.

Picioarele umflate sunt asociate cu una dintre următoarele afecţiuni:

  • Insuficienţa cardiacă congestivă – edemele apar la ambele picioare şi pot şi însoţite de umflături la nivelul abdomenului şi dispnee de efort sau în poziţia culcat.
     
  • Tromboza venoasă profundă – această afecţiune produce în mod tipic edeme brusc apărute ale piciorului, însoţite de dureri şi sensibilitate în partea posterioară a genunchiului şi gleznei. De asemenea, piciorul capătă culoare vineţie.
     
  • Limfedemul – edemul apare la unul sau la ambele membre inferioare şi se poate extinde la degete.
     
  • Tromboflebita superficială – durerea, edemul, însoşirea şi sensibilitatea apar pe pielea de deasupra unei vene a piciorului, de obicei o venă varicoasă.
     
  • Insuficienţa venoasă – edemul se accentuează caracteristic când staţi aşezat mai mult timp şi este mai redus dimineaţa. De asemenea, puteţi prezenta durere în picior, îngroşări ale tegumentelor şi colorarea în brun a tegumentelor gleznei.
     
  • Celulita – această formă de infecţie cutanată produce de obicei înroşirea, tumefierea, încălzirea şi sensibilitatea zonei afectate. De asemenea, se poate asocia şi cu febra.

Citeşte aici mai multe detalii despre metodele de tratare a picioarelor umflate.

Preluat de la: Csid.ro