Trecutul şi viitorul sunt doar scenarii cărora le dăm viaţă în mintea noastră. Le punem pe repeat, revedem aceleaşi scene de un milion de ori, retrăim emoţiile şi conversaţiile până când avem senzaţia că totul se întâmplă din nou chiar în acest moment.

Trecutul a fost şi nu va mai fi niciodată. Rămân doar impresiile noastre şi ceea ce ne reconstruim în mintea noastră. Amintirea momentelor trecute este reconstruită din nou şi din nou în mintea noastră şi capătă semnificaţia pe care alegem noi să i-o dăm.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), generaţiile anterioare experimentau mai des fericirea deoarece obişnuiau să concentreze experienţa pe momentul prezent, rareori proiectându-şi viaţa în viitor.
Mergând şi mai în spate, să zicem 2-3-4-5 secole în urmă, oamenii erau atât de preocupaţi cu supravieţuirea încât proiecţia viitorului nu era pe lista lor de priorităţi. Acesta a fost si motivul pentru care până şi conceptul de “călătorie în timp” a fost menţionat foarte târziu în istoria omenirii, când oamenii îşi satisfăceau mai uşor nevoile fundamentale (hrană, adăpost etc.) şi puteau să se gândească la mai multe lucruri decât la supravieţuire.

<!–

Formul de quiz

–>

Viitorul este doar plăsmuirea imaginaţiei noastre. Prezentul este real!

Specialistul afirmă că dintr-un moment trist putem alege să ne focusăm pe durerea pe care o readucem în mod constant la viaţă. Ne conectăm în mod repetat la ce s-a întâmplat, prin a accentua totul şi a păstra cât mai vie amintirea tristeţii de atunci. O altă variantă ar fi să ne amintim părţile frumoase, lecţiile şi modul în care ne-a ajutat să devenim mai buni. În acest fel, ne concentrăm resursele pe părţile bune şi dăm naştere unor emoţii şi stări plăcute.

“Viitorul nu există. Nu apucăm niciodată să îl trăim cu adevărat. Viitorul este o construcţie a minţii noastre, menită să ne pregătească pentru posibile scenarii care să nu ne scoată prea mult din zona de confort. Este o proiecţie a viselor, obiectivelor, dorinţelor noastre, care există doar în mintea noastră.

Este drumul imaginar pe care ni-l trasăm, astfel încât să trăim cu simţul unei direcţii în viaţă; însă el nu există ca un moment ce poate fi trăit cu adevărat, ci noi ajungem să trăim ceea ce am visat despre viitorul nostru, în momentul prezent.

Singurul moment cu adevărat viu este acum! Scurt dar plin de viaţă! Dintr-o multitudine de acum-uri scurte, construim un prezent dinamic, în continuă mişcare; prezent care este cu adevărat singurul moment care contează, singurul moment în care poţi real să zâmbeşti, să plângi, să te întristezi, să te bucuri, să iubeşti”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.