pixel.png

Dacă ţi-ai pierdut locul de muncă sau acesta este în continuare instabil, din cauza măsurilor impuse de pandemia de coronavirus, află că nu eşti singurul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrăgea atenţia, zilele trecute, că peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume ar putea rămâne fără job, în special în domeniul comerţului, producţiei şi industriei ospitalităţii.

„Cu cât durează mai mult această criză, cu atât mai mulţi vor ajunge într-o formă de şomaj. Dar adevăratul pericol nu este şomajul pe termen scurt pentru sprijinirea financiară a oamenilor, ci faptul că acesta se va transforma în şomaj pe termen lung”, a declarat economistul Guntram Wolff.

<!–

Formul de quiz

–>

Şomajul pe termen lung nu este o variantă câştigătoare

În America, peste 17 milioane de oameni şi-au pierdut deja locul de muncă, iar asta în numai 30 de zile. La noi în ţară încă nu sunt statistici clare, dar cert este că lucrurile se vor schimba, şi nu în bine, mai ales dacă ne referim la partea economică.

O criză de asemenea proporţii, atât în ceea ce priveşte sistemul sanitar, cât şi cel financiar, a fost o lovitură bruscă şi neaşteptată, iar consecinţele se vor vedea probabil din ce în ce mai pregnant în lunile care vor urma.

În plus, este greu de prezis impactul acestei crize mondiale, câtă vreme nu ştim cât va dura până la realizarea unui vaccin eficient şi sigur împotriva coronavirusului care a blocat economiile multor ţări, cât de pregătiţi financiar sunt angajatorii să-şi susţină afacerile şi pe ce perioadă şi, mai ales, ce fel de ajutor financiar vor acorda guvernele pentru menţinerea angajaţilor. 

În acest context, în care întrebările sunt mai numeroase decât răspunsurile, este uşor să cazi în plasa pesimismului şi anxietăţii.

Cum îmi voi plăti ratele la casă? Voi avea bani să îmi susţin familia? Ce le voi pune mâine pe masă copiilor mei? – sunt întrebări legitime şi lipsa certitudinii te poate copleşi.

Strategii prin care poţi economisi bani şi reorientarea profesională „de criză”

Dacă ai rămas fără loc de muncă din cauza situaţiei actuale, nu eşti singurul. Ştim, asta nu îndulceşte cu nimic lucrurile, dar te poate motiva să îţi găseşti energia de a merge mai departe încrezător. Din fericire, există multe lucruri pe care le poţi face pentru a-ti redresa situaţia economică, dar şi echilibrul psihic fragilizat de perioada de izolare la domiciliu.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci acum este să-ţi prioritizezi cheltuielile. Dacă eşti o persoană care îşi achită mereu facturile la timp, probabil vei fi speriat dacă întârzii o lună sau două cu plata acestora. Dar este o soluţie de moment şi singura de care poţi profita până reuşeşti să-ţi găseşti un alt loc de muncă.

Aşadar, amână plăţile la întreţinere (dar explică-i administratorului de ce eşti nevoit să faci acest lucru, cel mai probabil te va înţelege), cere o solicitare băncii de amânare a plăţii ratelor pentru 1-3 luni şi încearcă să-ţi limitezi cheltuielile la nevoile de bază: hrană şi utilităţi.

Nu e momentul potrivit să îţi cumperi haine noi (chiar dacă sunt la reducere) sau să îţi renovezi casa – acestea sunt aspecte care nu sunt urgente în momentul de faţă.

De asemenea, evită să faci comandă de mâncare acasă, pentru că vei ieşi mult mai scump decât dacă ai prepara tu alimentele respective. Mergi la piaţă sau la supermarket şi cumpără alimentele de bază de care ai nevoie pentru o săptămână, astfel încât să nu fii nevoit să ieşi zilnic din casă – ai putea fi tentat să cumperi şi alimente sau obiecte de care nu ai cu adevărat nevoie.

Ştim că e dificil să renunţi temporar la ceea ce ştii să faci mai bine, dar în condiţiile actuale orice venit este mai bun decât niciunul. Nu se cunoaşte cu certitudine cât va dura această pandemie şi cum vor fi afectate companiile pe termen lung, aşa că este indicat să cauţi metode alternative prin care poţi obţine venituri.

Chiar dacă multe sectoare industriale sunt afectate de criza economică, există şi domenii unde locurile de muncă sunt acum „în floare”, cum ar fi cele de livrare, cursuri online sau magazine alimentare.

Dacă ai abilităţi de grafician sau te pricepi la scris, îţi poţi încerca norocul la companii care oferă joburi remote, adică lucru de acasă. Desigur, veniturile pentru astfel de skilluri nu sunt tocmai stabile, nici nu asigură un salariu full aşa cum erai obişnuit, dar măcar este o soluţie temporară prin care poţi câştiga bani făcând ceea ce îţi place, chiar acasă.

O altă metodă de a face bani rapid este să scoţi la vânzare pe internet obiectele de care nu mai ai nevoie, cum ar fi un aparat foto, un laptop mai vechi, dar încă funcţional, mobilă, haine pe care le-ai purtat o singură dată sau poate deloc etc. „Gunoiul” unora poate fi comoara altuia, iar în acest caz poţi scoate şi ceva bani de cheltuială.

Cum să rămâi optimist când totul pare că se dărâmă în jurul tău

Ca să nu o iei razna în următoarea perioadă, e foarte important să ai grijă de sănătatea ta mintală. Numeroase studii arată că stresul financiar este asociat cu o fragilizare a echilibrului emoţional.

Pe lângă grijile financiare, stresul lipsei unui loc de muncă, schimbarea bruscă a rutinei şi incertitudinea privind viitorul sunt factori suplimentari care pot afecta bunăstarea psihologică.

Iată ce poţi face pentru a depăşi aceste obstacole!

Poate fi tentant să zaci toată ziua pe canapea, cu o bere în mână şi cu punga de floricele alături, plângându-ţi de milă sau urmărind non-stop serialele de pe Netflix, dar adevărul este că această strategie este din start pierzătoare.

Pentru a-ţi menţine motivaţia, este important să ai un stil de viaţă sănătos, să mănânci la ore regulate şi să dormi suficient – dar nici să exagerezi!

Este indicat să faci din îngrijirea propriei persoane o prioritate, astfel încât să ai energie pentru a face faţă problemelor cu care te confrunţi.

Dacă înainte de această criză îţi făcea plăcere să mergi la sala de sport sau în oraş cu prietenii, acum aceste lucruri nu mai sunt valabile şi trebuie să găseşti alte metode prin care te poţi detensiona. Dar nu e atât de greu precum pare!

Fii creativ şi găseşte o strategie prin care te poţi „scutura” de stres. De exemplu, poţi aloca o oră dimineaţa pentru a-şi bea cafeaua virtual cu prietenii tău, poţi asculta muzică relaxantă sau poţi medita.

Experimentează cu astfel de strategii şi vezi ce funcţionează cel mai bine în cazul tău. Dar sub nicio formă nu te refugia în mâncare sau alcool, pentru că nu faci decât să-ţi înrăutăţeşti situaţia.

Exerciţiile fizice sunt foarte importante pentru sănătatea mintală, deoarece ajută la eliberarea endorfinelor, numite şi „hormonii fericirii”.  Astfel, alocă-ţi zilnic măcar 30 de minute pentru mişcare, fie că e vorba de exerciţii acasă, mers pe jos, yoga ori o şedinţă de jogging în jurul blocului.

Un studiu publicat în revista The Lancet Psychiatry arată că 45 de minute de mişcare, de 3-5 ori pe săptămână, ajută la prevenirea depresiei, anxietăţii şi a altor tulburări mintale.

Iar dacă ai căzut deja în capcana pesimismului, nu-ţi fie teamă să recunoşti asta şi să ceri ajutor, fie de la un prieten, un membru al familiei sau un psiholog. În această perioadă se practică intens consultaţiile psihologice online, aşa că sigur vei găsi un specialist care te poate ajuta să îşi recapeţi optimismul.

Preluat de la: csid.ro