14962689_10153909391580759_9096929029590021856_n.jpg
În toiul alegerilor prezidențiale din anul curent, se observă o mobilizare record, atât a diasporei, cât și a societății civile, care de această dată au decis să lupte de sine stătător cu controversele în media și să le ofere oamenilor posibilitatea de a interacționa direct cu mai multe pături sociale pe rețelele de socializare, umrărindu-se un val enorm de „migrații” ale internauților de pe Facebook pe Odnoklassniki, cu scopul de a dilua informația care circulă acolo cu opinii și surse diferite.

Astfel, în urma multiplelor discuții între utilizatorii de Facebook, s-a ajuns la concluzia că interacțiunea în cadrul aceluiași segment de utilizatori nu duce la nimic, iar temele și informația vehiculată nu ajung mai departe de acest cerc de internauți. Respectiv, în baza altor acțiuni ale societății civile, cum ar fi inițiativa diasporei – „Adoptă un vot”, grup creat pentru persoanele dispuse să cazeze pe un termen scurt oamenii care sunt nevoiți să parcurgă o cale lungă până la cea mai apropiată secție de votare și nu au unde se opri, care deja numără peste 13 mii de membri, utilizatorii de Facebook au decis să „migreze” pentru a se implica în viața socială a țării „pe toate fronturile”.

A fost creat și un grup scopul căruia e să dilueze informația și opiniile ce circulă pe Odnoklassniki, pentru a spori nivelul de imparțialitate prin diseminarea mai multor surse de informație și mai multor perspective. Acest fenomen și ulterior crearea grupului „Adoptă un Odnoklassnik”, fondat de către Vitalie Eșanu și care numără în acest moment peste 1.000 de utilizatori adunați în mai puțin de 10 ore, au fost determinate de convingerea membrilor că mediul rețelei Odnoklassniki este unul nefavorabil pentru informarea obiectivă a utilizatorilor săi.

Potrivit lui Vitalie, scopul grupului este de a educa gândirea critică prin informare eficientă, grupul însă se bucură de o popularitate mare printre susținătorii partidului PAS, mobilizarea acestora fiind, de asemenea, una observabilă.

Astfel, există deja grupuri închise (de exemplu, „Luăm Moldova la PAS”) și alte inițiative de influențare a specificului mediatic instalat pe Odnoklassniki, care urmăresc răspândirea informației veridice în viziunea participanților. Metodele prin care se desfășoară fenomenul diferă de la articole distribuite, videouri informative și instrucțiuni de implicare eficientă până la contactarea directă a oamenilor.

Eu încerc să fiu corect cu toți candidații, problema cea mai mare a oamenilor e că iau decizii greșite pentru că sunt manipulați… cu false teze despre un anumit candidat… păi noi, cei de pe Facebook, încercăm să ne ducem pe ok.ru și să le explicăm că nu e chiar așa cum decurg discuțiile pe acolo”, a menționat Vitalie pentru #diez.

Preluat de la: Diez.md