Tulburarea bipolară afectează 4,5% din populaţie, dar ajung la medic jumătate dintre cei care manifestă simptomele, iar în ţările sărace doar un sfert. Stigmatizaţi sau simţindu-se vinovaţi de propriul comportament, cei ce suferă de tulburare bipolară se izolează de societate. Însă diagnosticaţi corect şi cu un tratament medicamentos potrivit însoţit de psihoterapie şi psihoeducaţie, aceşti oameni pot trăi o viaţă absolut normală. Pentru a afla mai multe despre tot ce înseamnă tulburarea bipolară, am stat de vorbă cu medicul psihiatru Gabriella Bondoc, cea care a iniţiat şi un program, „Navigând între poli”, destinat persoanelor ce suferă de tulburare bipolară.

Tulburarea bipolară: ce este şi cum se manifestă

Ce se întâmplă doctore: Ce este tulburarea bipolară şi care sunt simptomele ce pot da de gol această afecţiune?
Gabriella Bondoc: Tulburarea bipolară (fosta tulburare maniaco-depresivă) este o afecţiune psihică frecventă şi presupune dificultăţi în capacitatea creierului de a regla starea de spirit sau dispoziţia. Din această cauză, persoana afectată poate avea perioade de timp în care este extrem de trist sau fără energie (denumite episoade depresive) şi perioade în care este inadecvat de energizat, vesel, euforic  sau nervos, pe care le denumim episoade maniacale. Practic există o zonă din creier care are rolul unui adevărat „barometru” al dispoziţiei, similar termostatului: păstrează stările emoţionale în limite constante şi ne ajută să ne revenim la normal din stările fireşti de tristeţe, stres sau bucurie, prin reglarea substanţelor chimice din creier numite neurotransmiţători. Oamenii  care suferă de o tulburare bipolară au acest barometru afectat şi de aceea starea lor de dispoziţie devine variabilă, neurotransmiţătorii crescând sau scăzând exagerat de mult.

Pentru a putea pune diagnosticul de tulburare bipolară, persoana trebuie să fi resimţit măcar o dată un episod manical/hipomaniacal. Ce presupune acest lucru? Că energia şi comportamentul persoanei să fie modificate vizibil timp de cel puţin 4-7 zile, cu veselie şi energie exagerată, agitaţie, nervozitate, lipsa nevoii de somn şi o accelerare mare a gândurilor. Persoana se simte ca ”băgat în priză”, are o încredere exagerată în sine (grandoare) (”sunt foarte deştept /seducător /voi fi foarte bogat /sunt special”), vorbeşte întruna, sare de la o idee la alta, nu se poate concentra, face exagerat de multe planuri, multe nerealiste, devine impulsiv, cheltuitor sau exagerat de activ. Uneori veselia sau energia nu sunt vizibile decât apropiaţilor şi atunci vorbim de un episod manical mic sau hipomaniacal. În cazurile grave, persoana pierde contactul cu realitatea (simptome psihotice), poate crede că are puteri speciale/paranormale sau religioase sau o misiune specială si uneori au şi halucinaţii (aud voci, au vedenii, etc.).

Pe lânga aceste episoade, persoana poate avea şi perioade de depresie, în care cel puţin 2 săptămâni, este foarte trist sau fără să mai simtă plăcere/chef de viaţă, nu se poate odihni, nu are energie, are numai gânduri triste, pesimiste, îngrijorătoare, sentimente exagerate de vinovăţie sau chiar ideaţie de suicid. În cazul depresiei bipolare este un lucru obişnuit ca tristeţea să nu fie emoţia dominantă şi ca în locul acesteia să se afle o senzaţie de inhibiţie, gol emoţional, indiferenţă sau pasivitate. De asemenea, este foarte comună şi anxietatea sau iritabilitatea. Unii pacienti diagnosticaţi cu depresie pot avea într-adevăr tulburare bipolară,  dar fac primul episod maniacal la peste 50 de ani.

<!–

Formul de quiz

–>

C.S.Î.D.:  Există o statistică la nivel mondial privind această boală psihică? Dar la nivelul ţării noastre?
G.B.: Tulburarea bipolară conţine mai multe tipuri de afecţiune (tip I, tip II, tip III, ciclotimie etc) alcătuind un întreg spectru de la formele cele mai uşoare la cele mai grave. Este o tulburare foarte frecventă, aproximativ 4,5 % din populaţia generală putând avea unul dintre diagnosticele din cadrul spectrului tulburării bipolare.  Fiind o boală genetică şi biologică, frecvenţa ei este similară la nivelul diferitelor ţări, inclusiv România, ceea ce variază este numărul de persoane care apelează la medic şi sunt diagnosticate. Mai puţin de jumătate dintre persoanele afectate apelează la medic, iar în ţările mai sărace doar 25 %. Forma de tulburare bipolară cea mai gravă (tip I) are o frecvenţă de 0,6%. Deşi mulţi oameni cred contrariul, adevărul este că tulburarea bipolară a existat pe tot parcursul istoriei, ceea ce înseamnă că este la fel de veche ca şi omenirea.

C.S.Î.D.: Sunt femeile mai afectate decât bărbaţii? Pot suferi de tulburare bipolară şi copiii sau adolescenţii?
G.B.: Vârsta de debut a tulburării bipolare variază foarte mult, intervalul de vârstă fiind din copilărie până la 50 de ani, cu o vârstă medie de aproximativ 21 de ani. Cele mai multe cazuri de tulburare bipolară încep între 15-19 ani, deci în adolescenţă. Cea de a doua de vârstă cea mai frecventă de debut este de 20-24 ani.  Prima dezamăgire în dragoste, intrarea la liceu, admiterea la facultate sau prima sesiune sunt adesea evenimentele declanşatoare ale bolii. Tulburarea bipolară I apare în mod egal la ambele sexe.

C.S.Î.D.: Ştim că tulburarea bipolară mai este numită şi depresie maniacală – există o legătură între această boală şi depresie? Poate duce un episod de depresie cronică la tulburare bipolară?
G.B.: La primul episod depresiv, medicul nu poate afirma cu certitudine ce diagnostic are pacientul. Poate face parte dintr-un eveniment unic, dintr-o tulburare depresivă recurentă (mai multe episoade depresive) sau dintr-o tulburare bipolară. Depresia nu se transformă în tulburare bipolară ci ea poate să facă parte din aceasta, fără ca pacientul să ştie acest lucru.  Tratamentul este diferit în depresia simplă faţă de depresia bipolară şi de aceea depistarea unor semne de hipomanie anterioare episodului depresiv, neluate în seamă, devine extrem de importantă. Diagnosticul este dificil deoarerce tulburarea bipolară debutează, în general, cu depresie (75% din femei şi 67% din barbaţi). Aproximativ 30% (Angst, 2011) dintre pacienţii cu tulburare depresivă recurentă îndeplinesc de fapt criteriile pentru tulburarea bipolară şi pot fi cu uşurinţă nediagnosticaţi şi trataţi greşit.

C.S.Î.D.: Care sunt factorii de risc implicaţi în apariţia acestei tulburări (factori genetici, de mediu, socio-economici, stil de viaţă, alimentaţie, sedentarism, insomnie)?

G.B.: Tulburarea bipolară este în mod fundamental de natură biologică  (chimia creierului care reglează cantităţile de neurotranmiţători)şi genetică (mai multe fragmente de gene, unele de la mamă şi unele de la tată). Practic este o sensibilitate moştenită chiar dacă nici o rudă nu a manifestat boala. Cu toate acestea, apariţia episoadelor individuale este puternic influenţată de mediu şi alţi factori psihologici şi psihosociali. De aceea, pentru înţelegerea şi, mai ales, tratarea acestei afecţiuni, este foarte important să facem deosebirea între cauze (genetice şi biochimice) şi factorii declanşatori (evenimente de viaţă stresante, boli fizice, modificări în stilul de viaţă, factori psihologici.

Teoriile care afirmau că tulburarea bipolară e cauzată de diverşi factori psihologici sau sociali (traume din copilărie, relaţii familiale disfuncţionale, trăsături de personalitate) nu mai sunt valide. Acum ştim că toţi aceşti factori pot declanşa tulburarea sau o pot înrăutăţi, dar nu constituie niciodată cauza ei.

Tulburarea bipolară: factorii genetici

Tulburare bipolară, în special de tip bipolar I (BPI), are o componentă genetică majoră, cu implicarea de multiple fragmente genetice, cu defecte mai ales pe acele gene implicate în reglarea ceasului biologic. Studiile arată, de asemenea, că factorii de mediu sunt implicaţi, şi nu există nici o garanţie că o persoană va dezvolta tulburare bipolară, chiar dacă poartă genele implicate în apariţia tulburării.

Tulburarea bipolară: factorii biochimici

Există dovezi multiple că unii neurotransmiţători – substanţe chimice de la nivelul creierului funcţionează defectuos în tulburările bipolare.  Fiind practic un dezechilibru chimic, medicaţia este esenţială în gestionarea acestei afecţiuni.
Anomaliile  chimice din tulburarea bipolară sunt asociate totodată şi cu tulburări ale ritmului circadian, un fel de „ceas” al organismului, cu rolul de a regla toate sistemele corporale. Ca atare, disfuncţia fundamentală prezentă în tulburarea bipolară este instabilitatea produsă prin dereglarea acestui „ceas” intern vital. De aceea, în tratamentul tulburării bipolare, pe lângă medicamente, este extrem de importantă stabilirea şi respectarea unor rutine zilnice (program regulat, cu respectarea orelor de somn, a momentului de trezire/culcare, masă, activitate, relaţii sociale etc), care au rolul de a ajuta stabilizarea „ceasului” intern afectat.

Tulburarea bipolară: factori declanşatori

C.S.Î.D.: Există anumiţi factori care pot agrava simptomele acestei afecţiuni? Pot fi aceştia preveniţi? (de ex.: pierderea locului de muncă, decesul unei persoane dragi, lipsa de socializare, lipsa odihnei etc.)

G.B.: Cauzele tulburării bipolare sunt genetice şi biologice, însă acestea pot rămâne latente mult timp în absenţa unor condiţii care să le declanşeze. Pe de altă parte, doar prezenţa factorilor declanşatori nu este suficientă pentru debutul unui episod, în absenţa vulnerabilităţii date de factorii genetici şi biologici.

Printre factorii declanşatori se numără:
– evenimentele de viaţă stresante fizic/fiziologic/psihologic, însoţite de pierdere (moartea cuiva drag, pierderea slujbei/casei/statutului economico-social, divorţ, separare, picarea unui examen) sau nu (naşterea unui copil, intrarea la facultate, promovarea la slujbă, achiziţionarea unei case, schimbarea adresei, îndrăgostirea, începerea unei relatii romantice, căsătoria);
– perturbarea ritmului somn – veghe (datorită schimbării fusului orar, lucratului în schimburi, lucratului de noapte, lucratului în salturi dezordonate, petrecerilor prelungite);
– stări fizice/fiziologice deosebite (în sarcină, naştere, consum de substanţe);
– factori psihologici (ostilitatea mediului familial – din copilărie şi/sau prezent – manifestată prin criticism, agresivitate ori ataşament sufocant; propriile gânduri, emoţii, percepţii, rezultate în urma dezvoltării într-un mediu negativ);
– factori psihosociali (izolarea, lipsa suportului social, perturbarea sau absenţa unei vieţi sociale ordonate).

Tulburarea bipolară: diagnostic

C.S.Î.D.: Cui trebuie să se adreseze o persoană care prezintă simptome specifice tulburării bipolare şi pe baza căror teste se stabileşte diagnosticul precis?
G.B.: Diagnosticul este pus de către medical psihiatru pe baza unui control în care evaluează întregul istoric de viaţă al pacientului şi istoricul familiei acestuia. O suită de teste psihologice (le găsiţi de regulă la clinicile de specialitate) pot fi folosite pentru a confirma diagnosticul de depresie (MADRS, BECK), de manie (YMRS), dar poate cel mai util este HCL (Hipomania rating scale) care, aplicat persoanelor cu episod depresiv, ne poate preciza dacă în trecut persoana a îndeplinit criteriile de hipomanie.

Tulburarea bipolară: tratament

C.S.Î.D.: În ce constă tratamentul clasic al tulburării bipolare, care este eficienţa acestuia, dar şi riscul de recidivă?

G.B.: Oamenii trebuie să ştie că tulburarea bipolară bine tratată duce la împiedicarea apariţiei de noi episoade (aşa numitele recăderi) şi trăirea unei vieţi perfect normale şi echilibrate, Acest lucru se realizează prin găsirea schemei medicamentoase potrivite, dar şi  prin intervenţii psihologice (psihoeducaţia şi psihoterapia), care întăresc efectele medicaţiei şi ajută la formarea unui stil de viaţă echilibrat.

Medicaţia are un rol fundamental în tratarea tulburării bipolare, întrucât acţionează direct asupra stabilizării funcţiilor cerebrale. Tipul medicaţiei depinde de aria de tratament pe care trebuie să o acopere:
-stabilizatoarele de dispoziţie (litiu, antiepileptice, antipsihotice ca olanzapine, aripirazolul, quetiapina) care pot împiedica dispoziţia să ”urce” spre manie sau să ”coboare ” spre depresie
-antidepresive (folosite în depresie doar dacă modificările stabilizatoarelor de dispoziţie nu sunt suficiente).

Faptul că prevenirea unor noi episoade presupune conservarea stabilităţii chimice a creierului face ca farmacoterapia să fie o necesitate permanentă, vorbim de aceea de un tratament cronic. Aproximativ jumătate dintre persoanele cu tulburarea bipolară abandonează însă tratamentul în primul an şi mulţi alţii îl întrerup în lunile următoare. Oprirea medicaţiei, pe de altă parte, este cel mai frecvent declanşator al recăderilor, aproape 90 % din pacienţii fără tratament ajungând să aibă episoade noi în următorii ani.

În ultimii ani, a fost recunoscută importanţa psihoterapiei în trecerea de la remisia simptomelor produsă de medicaţie, la o recuperare susţinută, acea viaţă normal de care pomeneam anterior.Tot mai multe studii arată că tratamentele care combină medicaţia cu psihoeducaţia sau psihoterapia dau rezultate mai bune decât cele doar farmacologice.

Orientările actuale în tratamentul tulburării bipolare recomandă combinarea psihoterapiei cu medicaţia atât în fazele acute (în plin episod depresiv sau la începutul recuperării din episodul maniacal/hipomaniacal), cât şi în timpul fazei de menţinere. Astfel, acum psihoterapia este considerată o componentă integrantă a tratamentului pentru tulburarea bipolară.

Printre intervenţiile psihosociale care s-au dovedit utile în tulburarea bipolară se numără psihoeducaţia individuală, de familie şi de grup, terapia de grup, cuplu şi familie, psihoterapia cognitiv-comportamentală, psihoterapia interpersonală şi a ritmului social.

C.S.Î.D.: Care sunt variantele alternative ce pot fi adăugate tratamentului clasic si care pot reduce rata de recădere a pacienţilor cu tulburare bipolară?

G.B.: Deşi recomandările internaţionale pun accentul pe medicaţie cronică  şi  intervenţii psihologice,  în România tratamentul acestei tulburări frecvente este aproape exclusiv medicamentos.  Studiie recente arată o reducere cu peste 40 % a ratei de recădere pentru pacienţii cu tulburare bipolară care adaugă la tratamentul medicamentos intervenţii de psihoeducaţie şi training de depistare şi management precoce al episoadelor depresive şi maniacale/hipomaniacale. Numeroase studii au dovedit eficienţa metodei în mod repetat: scade numărul de recurenţe, creşte perioada pînă la următoarea recădere, scade numărul de spitalizări  şi scade numărul de zile necesare de spitalizare.

C.S.Î.D.: În ce constă programul „Navigând între poli”, care se desfăşoară în cadrul clinicii Hope, şi care au fost rezultatele obţinute în urma acestuia? (perioadă, etape, beneficii, rata de complianţă)

G.B.: ”Navigând intre poli” este  singurul program pentru tulburarea bipolară din România, care construieşte un sistem complet de management al tulburării bipolare, cuprinzând toate acele metode  care au fost dovedite ca fiind cele mai bune. Programul „Navigând între poli” constă în evaluarea psihiatrică (cu diagnostic şi tratament medicamentos), la care se adaugă un curs de psihoeducaţie  de 12 săptămâni destinat pacienţilor şi familiilor acestora despre tulburarea bipolară urmată apoi de psihoterapie individuală şi /sau de familie în singura metodă de psihoterapie special dedicate tulburării bipolare.

Cursul oferă informaţii complete despre tulburarea bipolară şi ajută pacienţii ”să navigheze” cât mai eficient pe ”valurile” maniei şi depresiei şi să reuşească să evite să treacă de la ”un pol” la altul. Cunoştiinţele despre tulburare şi tratament reuşesc să ofere pacienţilor posibilitatea să înţeleagă ce li se întâmplă şi de ce, precum şi ce pot face concret ca să prevină apariţia de noi episoade.  Ei învaţă şi ce să facă de la primele semne, evitând  astfel dezechilibrele majore şi menţinându-şi echilibrul vieţii.

Până acum au avut loc 7 serii de curs. Majoritatea au considerat ca cel mai valoros beneficiu al cursului  a fost destigmatizarea, deoarece au înţeles cauza genetică şi chimică a bolii şi că nu au o vină legată de ceea ce li se întâmplă. De asemenea au văzut că tulburarea afectează fără discriminare  toate categoriile sociale, sexele şi meseriile. De asemenea au înţeles şi de ce este atât de importantă medicaţia, acceptând de multe ori pentru prima oară necesitatea unui tratament pentru toată viaţa. După 6 luni, cea mai importantă idee a devenit depistarea factorilor prevestitori ai unui nou episod.  Au fost multe succese care ne-au bucurat şi împlinit: 63% dintre ei nu au avut  episoade noi sau internări (62%) în această perioadă şi 38 % dintre ei au evitat apariţia de episoade noi de la primele semne, cu un total de peste 12 episoade evitate*.

C.S.Î.D.: Care sunt categoriile de persoane care se adresează clinicii în vederea urmării acestui program?

G.B.: Au fost pînă acum 7 serii de curs, cu 6-8 pacienţi la fiecare serie.  Participarea a fost echilibrată bărbaţi/femei iar media de vârstă a fost  30 de ani. (34,3 ani). Dintre aceştia 56 %  au avut  tulburare bipolară I. Am avut pacienţi din toată ţara, unii participând în mod original online, alţii venind săptămânal din Brăila sau Craiova. Au participat pacienţi din toate categoriile sociale şi cu meserii diferite (medici, psihologi, avocaţi, ingineri, asistente medicale, ziarişti, manageri, profesori ) ceea ce dovedeşte că această patologie afectează fără discriminare.

C.S.Î.D.: Cât de important este sprijinul familiei în îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului cu tulburare bipolară?

G.B.: Rolul familiei este extrem de important, atât ca sprijin pe parcursul vieţii cât şi, din păcate, ca sursă de factori declanşatori. Implicarea familiei este un factor esenţial în depistarea episoadelor maniacale, în a oferi ajutorul în episoadele depresive, dar şi ca suport emoţional în faţa adversităţilor. De aceea, membrii familiei sunt rugaţi să participe la grupul de psihoeducaţie, pentru că de multe ori, lipsa lor de informare îi face să blameze pacientul sau să fie descurajaţi. Relaţiile de familie armonioase pot aduce un factor de stabilitate în viaţa emoţională a pacienţilor, de aceea recomandăm psihoterapia, individuală sau de familie, care aduce soluţiile necesare pentru o comunicare cât mai caldă şi eficientă în familie.

C.S.Î.D.: Ce mesaj aveţi pentru pacienţii cu tulburare bipolară, care se simt stigmatizaţi din cauza acestei afecţiuni ori vinovaţi pentru simptomele pe care le manifestă?

G.B.: Trebuie să începem să gândim şi să vedem tulburarea bipolară ca orice altă boală cronică, precum astmul sau diabetul, nimic mai mult sau mai grav, şi asta pentru că cea mai mare parte a tulburării poate fi ţinută în frâu printr-o medicaţie adecvată şi prin urmarea cu stricteţe a recomandărilor comportamentale. Că este o tulburare biologică şi genetică şi de aceea nimeni nu poate fi blamat pentru simptomele bolii sale pe care nu a ales-o. Ei pot fi o parte extrem de valoroasă a societăţii şi stigamtizarea devine desuetă. Numeroase celebrităţi au declarat deschis că suferă de tulburare bipolară printre care Catherine Zeta-jones, Demi Lovato, Linda Hamilton sau Carrie Fisher. O suită de oameni de ştiinţă, scriitori şi artişti au suferit de această tulburare. De fapt, lista oamenilor cu tulburare bipolară care au schimbat istoria este grăitoare: lideri politici precum Churchill, pictori ca Van Gogh, Gauguin sau Pollock, compozitori străluciţi precum Schumann sau Ceaikovski, muzicieni de jazz precum Charles Mingus, scriitori de mare profunzime, precum Virginia Wolf, Hemingway, Baudelaire, Herman Hesse ori Edgar Allan Poe.

Posibilitatea de a avea o viaţă perfect normală în timp ce suferi de tulburare bipolară- este poate cea mai importantă idee de final. Din fericire, în ziua de azi avem tratamente foarte eficiente, astfel încât mulţi oameni care în trecut ar fi fost nevoiţi să-şi petreacă o mare parte din viaţă instituţionalizaţi sau la marginea societăţii, acum au o viaţă firească, cu absolut nimic diferită de a celorlaţi oameni din jurul lor. Şi tot din fericire, avem acum şi în Romania toate metodele necesare de tratament pentru a putea transforma această posibilitate într-o realitate!