obama-1.jpg
Milioane de femei din SUA se pregătesc să-și piardă dreptul legal la avort, după ce Curtea Supremă a anulat hotărârea Roe v. Wade, care garanta dreptul femeilor din SUA la avort.

Această decizie nu face ca întrerupările de sarcină să fie ilegale, ci readuce Statele Unite la situația dinainte de hotărârea „Roe v. Wade” din 1973, când fiecare stat era liber să le autorizeze sau nu.

Treisprezece state federale din America au adoptat deja așa-numitele legi declanșatoare, care vor interzice automat avortul în urma deciziei Curții Supreme. 

În total, se aproximează că circa 36 de milioane de femei aflate la vârsta reproductivă își vor pierde accesul la avort, potrivit cercetărilor de la Planned Parenthood, o organizație de asistență medicală care oferă ajutor pentru întreruperile de sarcină, informează BBC.

New York Times scrie că, după anularea hotărârii „Roe v, Wade”, avortul va fi interzis în aproximativ jumătate dintre statele americane.

„Constituția nu face referire la avort și niciunul dintre articolele sale nu protejează implicit acest drept”, a scris judecătorul Samuel Alito în numele majorității. „Roe v. Wade a fost total nefondată de la început și trebuie respinsă”, a adăugat acesta. „Este timpul să întoarcem problema avortului la aleșii poporului în parlamentele locale”, a mai spus judecătorul. 

În statele în care opiniile cu privire la avort sunt strâns împărțite, precum Pennsylvania, Michigan și Wisconsin, legalitatea procedurii ar putea fi determinată în funcție de alegeri. În altele, hotărârea poate declanșa o nouă rundă de bătălii legale, inclusiv dacă persoanele pot pleca din stat pentru avort sau pot comanda medicamente pentru avort prin servicii poștale.


Foto: NewsWeek

Cazul Roe v. Wade și schimbarea pe care a provocat-o în SUA

În Statele Unite, avortul a fost autorizat printr-o celebră hotărâre a Curții Supreme a SUA („Roe v. Wade”) din 1973, care eliminat majoritatea restricțiilor asupra avortului.

Potrivit platformei juridice americane Oyez.org, cazul reclama legea texană ce interzicea avortul cu excepția unui ordin venit din partea medicilor pentru a salva viețile femeilor. Avocații femeii reclamante, Norma McCorvey, identificată în documentele juridice sub pseudonimul Jane Roe, au argumentat că legile statului Texas limitau în mod neconstituțional dreptul femeilor de a-și decide în privat viețile – drept, de altfel, garantat de amendamentele 1, 4, 5, 9 și 14 din Constituția SUA.

Trei ani mai târziu, cazul a ajuns în fața judecătorilor Curții Supreme, care au decis în favoarea dreptului la avort. Aceștia au argumentat că dreptul femeilor la avort este protejat de Constituția Statelor Unite, iar femeile au libertatea de a alege să avorteze fără ca Guvernul american să aibă dreptul să intervină excesiv într-o asemenea situația.

Decizia judecătorească a stârnit controverse și nenumărate încercări din partea politicienilor conservatori, care au încercat să o anuleze prin tot felul de legi adoptate pe plan local.


Foto: NPR

Donald Trump: „Cea mai mare victorie pentru viață din ultima generație”

Conform Organizației Istoricilor Americani, în martie 2016, fostul președinte american, Donald J. Trump – pe atunci doar candidat nominalizat din partea Partidului Republican, a susținut că femeile care avortează ar trebui să fie pedepsite dacă avorturile ar deveni ilegale în Statele Unite.

În prezent, fostul președinte Donald Trump a lăudat decizia Curții Supreme a SUA de revocare a dreptului la avort, numind-o „cea mai mare victorie pentru viață dintr-o generație”, care, susține el, de fapt i se datorează lui, relatează CNN.

„Decizia de astăzi, împreună cu alte decizii care au fost anunțate recent, au fost posibile doar pentru că eu am livrat tot ceea ce am promis, inclusiv nominalizarea și confirmarea a trei constituționaliști foarte respectați și puternici la Curtea Supremă a Statelor Unite”, a declarat Donald Trump într-o declarație publicată la câteva ore după anunțarea deciziei Curții Supreme.

Totuși, într-un interviu acordat luna trecută cotidianului The New York Times, Donald Trump refuza să își asume meritele pentru răsturnarea hotărârii „Roe vs. Wade”, după ce în presă s-a scurs un proiect de opinie care sugera că instanța supremă se pregătește să ia o astfel de decizie.

Și liderul republican din Senatul SUA, Mitch McConnell, a calificat această decizie drept una „curajoasă şi corectă” şi a denunţat „atacurile” democraţilor la adresa judecătorilor Curţii Supreme.

În schimb, lidera majorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a catalogat decizia Curţii Supreme a SUA care a anulat jurisprudenţa ce garanta dreptul femeilor la avort drept o „jignire” şi o „palmă” dată femeilor.

Preşedintele SUA Joe Biden a promis vineri, după decizia Curţii Supreme, pe care el catalogat-o drept o „eroare tragică”, că guvernul său va apăra acest drept şi le-a cerut cetăţenilor americani să vină la urne în noiembrie la alegerile de la jumătatea mandatului pentru ca în Congres să fie garantată o majoritate favorabilă avortului.

La rândul său, fostul președinte al Statelor Unite Barack Obama a spus că decizia de vineri a Curții Supreme a Statelor Unite prin care se anulează dreptul la avort este un atac la adresa libertății individuale, care lasă milioane de americani la cheremul politicienilor și ideologilor. În consecință, fostul șef al Casei Albe îi îndeamnă pe oameni să iasă la proteste și să meargă la vot.


Facebook: Barack Obama

Dreptul la avort în lume 

Potrivit Centrului pentru Drepturile Reproductive, o organizație globală de advocacy citată de revista TIME, există 24 de țări în lume în care avortul este complet interzis în acest moment. Acestea includ state precum Andorra și Malta în Europa, El Salvador și Honduras în America Centrală, Senegal și Egipt în Africa și Filipine și Laos în Asia. Aproximativ 90 de milioane de femei ajunse la vârsta posibilității de reproducere trăiesc în țări care interzic complet avortul.

Alte țări care interzic avortul mai sunt Congo, Djibouti, Guineea-Bissau, Madagascar, Republica Democrată Congo, Nicaragua, Surinam, Haiti, Republica Dominicană sau statul insular Palau din Oceania.


reproductiverights.org

Activiștii și militanții din multe dintre aceste țări continuă să lupte pentru a reduce restricțiile privind avortul. Legile dure din El Salvador, care au fost introduse în 1998 după o campanie din sectoarele conservatoare ale Bisericii Catolice, au condus la situația în care zeci de femei să fie găsite vinovate de „omucidere calificată”, chiar și în cazuri de avort spontan. În martie 2022, mii de femei din El Salvador au protestat pentru a cere încetinirea interdicției pentru a permite avorturile în cazuri de viol, când fătul nu este viabil pentru o femeie sau dacă viața femeii este în pericol.

Avortul este accesibil doar în caz de pericol pentru viața mamei în Coasta de Fildeș, Libia, Uganda, Sudanul de Sud, Irak, Liban, Siria, Afganistan, Yemen, Bangladesh, Birmania, Sri Lanka, Guatemala, Paraguay sau Venezuela, scria în septembrie anul trecut cotidianul francez Le Parisien.

În Brazilia, accesul la avort este, de asemenea, foarte limitat, în cazurile de viol, risc pentru mamă sau malformații grave ale fătului.

Preluat de la: diez.md