Cercetătorii au identificat un mecanism prin care tumorile au devenit rezistente la medicamentele împotriva cancerului. Oamenii de ştiinţă au identificat un mecanism prin care celulele canceroase consumă alte celule moarte pentru a supravieţui, iar astfel dezvoltă rezistenţa la medicamente.

Cercetarea, publicată în jurnalul Nature Communications, ar putea ajuta în dezvoltarea unui nou tip de medicament pentru a preveni ca tumorile să ajungă la acest tip de rezistenţă.

Cancerul şi rezistenţa la medicamente

Oamenii de ştiinţă ştiu că tumorile pot dezvolta rezistenţă la medicamente. Potrivit unei lucrări publicate în jurnalul de Cancer, cancerele de cele mai multe ori răspund la chimioterapie însă, odată cu trecerea timpului, pot dezvolta rezistenţă, iar astfel medicamentul devine mai puţin eficient. Există mai mulţi factori care permit cancerelor să dezvolte această rezistenţă, aşadar medicii vor folosi o un amestec de medicamente pentru a minimiza dezvoltarea rezistenţei şi nu doar un singur tip.

<!–

Formul de quiz

–>

În studiul recent, cercetătorii au identificat cum un proces numit macropinocitoză permite celulelor să dezvolte această rezistenţă, prin consumul altor celule moarte care le oferă energie şi nutrienţi necesari pentru a creşte.

”Celulele canceroase au nevoie de o cantitate de nutrienţi. Chimioterapia şi alte tratamente care deteriorează ADN-ul forţează tumorile să-şi schimbe metabolismul pentru a putea creşte şi supravieţui”, explică prof. Aimee Edinger de la Şcoala de Ştiinţă Biologică şi autor al studiului.

Consumul de celule moarte duce la dezvoltarea rezistenţei

Cercetările anterioare au demonstrat clar că macropinocitoza permite celulelor canceroase să obţină aminoacizi. Noul studiu demonstrează că celulele de asemenea câştigă alte macromolecule precum zahăr şi acizi graşi care le permit să-şi continue dezvoltarea. Pentru că celulele canceroase continuă să obţină nutrienţii necesari, devin rezistente la anumite tipuri de medicamente folosite în terapie.

Noi medicamente

Autorii studiului speră că descoperirile făcute să ajute în dezvoltarea unor noi tipuri de medicamente care să inhibe macropinocitoza. Potrivit prof. Edinger, ”aceste cunoştinţe ar trebuie să pună la dispoziţie o selecţie mai bună a biomarkerilor în clinicile pentru medicamente şi să după la un răspuns îmbunătăţit al combinaţiilor farmaceutice”.

Preluat de la: csid.ro