4AD33CDC-D412-4ECD-B33E-F37C4DA542AC-2.jpg
Astăzi, 21 septembrie, după anunțul mobilizării parțiale de către Vladimir Putin, în toată Rusia au loc proteste împotriva războiului din Ucraina și a recrutării forțate.

În majoritatea regiunilor, protestatarii au fost reținuți, iar datele la minut la acest capitol pot fi consultate aici. Până în prezent, la ora 22.00, au fost reținute 1169 de persoane din 38 de orașe din Rusia.

Iată cum au arătat aceste acțiuni și cum au acționat forțele de securitate în legătură cu acestea.

Instituțiile de presă independentă din Rusia informează că a poliția a început să împiedice munca jurnaliştilor în cadrul protestelor. În orașul Vladimir, Natalia Baranova, jurnalistă de la publicația „Tomiks”, a fost reținută, iar la Iaroslavl au cerut corespondentului publicației „7×7” să părăsească spațiul.

Jurnalista de la „Sota” Ekaterina Parfionova din Arhangelsk a fost agresată de un ofițer de poliție, fiindu-i ruptă vesta și-a smulsă cartea de presă. Aceasta a fost reținută și i-a fost luat telefonul, care i-a fost returnat abia în cadrul instituției poliției. Acolo a fost reținut și corespondentul RusNews, Andrei Kicev.

Corespondenta „SOTAVision”, Nailia Mullaeva, a fost reținută la Kazan, iar colegul ei Fiodor Orlov a fost reținut la Voronej.

Amintim că astăzi, președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizare parțială în toată țara. 

Tot astăzi, 21 septembrie, procuratura din Moscova a emis un avertisment cu privire la răspunderea în fața legii a protestatarilor, după ce, potrivit autorităților, pe rețelele de socializare, au început să apară postări care îndeamnă internauții la participarea la acțiuni publice necoordonate la Moscova, precum și la comiterea „altor acte ilegale”.

Procuratura a precizat că distribuirea unor astfel de materiale pe rețelele de socializare, forumuri și alte site-uri, implicarea adolescenților în activități ilegale, precum și organizarea sau participarea la acțiuni ilegale prevede pedepse administrative sau penale, „inclusiv în formă de închisoare de până la 15 ani”, 

Pe 20 septembrie, așa-numiții lideri ai așa-ziselor republici populare Donețk și Luhansk au anunțat despre organizarea referendumurilor pentru aderarea la Rusia. 


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Preluat de la: diez.md