10-12-1-920x517-1.jpg
Până la deschiderea unicului centru de excelență destinat creatorilor de conținut grafic, au mai rămas încă două zile. Cu toate acestea, pe Facebook a fost publicat conceptul mobilierului care urmează să fie instalat în curtea ARTCOR.

Băncile vor avea forma unei corăbii OZN, cel puțin asta reiese din impresiile creatorului acestor scaune.

„Se învârtea în minte conceptul, dar nicidecum nu prindea contur în schițele desenate. Am început într-o seară a îndoi bucăți de hârtie și m-am convins încă o dată că jocul cu machețelele nu îl poate înlocui nimic. Așa s-au născut OZN-urile – un concept de mobilier pentru curtea Artcor. În imagine sunt niște hârtiuțe foarte simple, pliate și pulverizate. În zilele următoare însă, vor ateriza la destinație ditamai foi de metal, la fel pliate, doar că sub presiunea a sute de tone. S-a lucrat cu oameni bravi și se mai lucrează, iar limita tehnologică e atât de fragilă, încât mi-a fost un pic teamă până într-un anumit moment să vorbesc despre acest proiect. Acum însă radarul arată că OZN-urile sunt pe curs și vor ajunge la destinație cu bine, iar pentru asta le mulțumesc tuturor celor implicați și curând revin cu povestea ilustrată pe site. Până atunci însă, mai ținem pumnii pentru o „aterizare” ușoară”, a scris autorul proiectului Mihai Stamati.

Centrul ARTCOR a fost construit timp de 2 ani și a avut o investiție de peste 13 milioane de lei. Pe 3 iunie, la Chișinău, va fi inaugurat primul și unicul centru de excelență destinat creatorilor de conținut grafic, audio/muzical, animație, artă, film, realitate VR/AR, producție video, publicitate și alte subsectoare din industria creativă cu potențial înalt de export, care poartă denumirea Centrul Industriilor Creative – Artcor.

Centru Industriilor Creative – Artcor este situat în campusul AMTAP, are circa 1.000 de metri pătrați, atît din sediul universității, precum și din curtea acestuia. Centrul Creativ este alcătuit dintr-o jumătate de etaj și un subsol al unei clădiri existente din cadrul Facultății de Arte Plastice, Decorative și Design și o clădire nou construită din curtea Academiei. Arhitectul acestui proiect este Maxim Calujac, care a dezvoltat un concept unic, menit să corespundă tendințelor moderne în design și să constituie un start pentru inspirația rezidenților acestui hub.

Preluat de la: diez.md