norali-nayla-P65RorhNmUw-unsplash.jpg

Dacă nu ți-ai planificat agenda pentru săptămâna care urmează, îți sugerăm niște evenimente recreative la care ai putea merge în timpul zilei sau după orele de muncă. Alege să-ți petreci timpul frumos relaxându-te în timp ce: vizionezi un spectacol, vizitezi o expoziție sau mergi la un festival. Echipează-te cu multă energie pozitivă, dispoziție și nu uita să profiți de evenimentele la care poți participa în perioada 26 februarie-3 martie.

În acest an, festivalul marchează cea de-a 10-a ediție și este dedicat fenomenului violenței sexuale. Prin alegerea acestei teme, organizatorii își propun să amplifice mesajul că violența de orice formă este inacceptabilă și să sublinieze importanța sprijinului comunitar pentru victime.

Festivalul se va desfășura în perioada 1-10 martie. Calendarul activităților pentru 1, 2 și 3 martie poate fi consultat aici.

Spectacolul face parte din proiectul intitulat „București și Chișinău, împreună prin Teatru”. Textul atemporal al lui Tudor Mușatescu, o satiră politică care a lăsat o amprentă semnificativă în istoria teatrului românesc, va cunoaște o reinterpretare prin această colaborare.

Evenimentul se va desfășura duminică, 3 martie, la Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chișinău. Piesa de teatru începe la ora 18.30. Biletele pentru spectacol pot fi achiziționate de aici. Prețul acestora variază între 70 și 200 de lei.

Dita Hyper Farmacie și Farmacia Familiei te invită la Beauty Expo, cea mai mare expoziție de frumusețe, care va avea loc anul acesta sub genericul The Power of Beauty and Dita. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere cele mai noi tendințe în materie de frumusețe și să beneficieze de oferte speciale.

Expoziția se va desfășura în perioada 29 februarie-3 martie, cu începere de la ora 10.00. Evenimentul este găzduit de centrul „Moldexpo”, situat pe strada Ghioceilor 1 din capitală.

Student Vision este o oportunitate de a descoperi perspectivele și viziunile studenților în domeniile lor de specialitate. Veți avea ocazia să aflați despre:
# experiențele academice și profesionale;
# provocări și reușite;
# sfaturi și îndrumări pentru viitorii specialiști.

Evenimentul se va desfășura mați, 27 februarie, cu începere de la ora 16.00. Întâlnirea cu cei doi studenți va avea loc la centrul ARTICO, situat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 169 din Chișinău. Participarea este gratuită. Persoanele interesate sunt îndemnate să completeze acest formular pentru a se înregistra.

Sentimentul de frustrare în relația de cuplu constituie tema centrală a acestei comedii. Totul începe în salonul familiei Vallon, unde soseşte cuplul Reille, al căror băiat l-a lovit cu un băț pe Bruno Vallon. Începutul conversaţiei dintre părinţi este diplomatic și civilizat. Treptat însă totul degenerează într-o confruntare, în urma căreia toate nemulţumirile vieţii de cuplu ies la suprafaţă.

Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 2 martie, la Teatrul Național „Eugène Ionesco” din capitală. Piesa de teatru începe la ora 18.30. Biletele pentru spectacol pot fi achiziționate de aici. Prețul acestora variază între 120 și 600 de lei.

Sâmbătă, 2 martie, la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, vor veni stand-uper-ii din România Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Teodora Nedelcu. Spectacolul de comedie este intitulat „A Doua Tinerețe” și promite o explozie de umor într-o formulă nouă de comedie.

Evenimentul începe la ora 18.30. Biletele pentru spectacol pot fi achiziționate de aici. Prețul acestora variază între 291 și 479 de lei.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md