Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă (PNTP) a lansat etapa de înscrieri pentru Academia Coordonatorilor de Voluntari, un program național de instruire destinat persoanelor care coordonează activitatea voluntarilor sau își doresc să dezvolte programe de voluntariat în cadrul organizațiilor și instituțiilor din care fac parte.
Academia se va desfășura în perioada 16-18 iulie 2026, la Complexul Dacia Marin, și va reuni coordonatori de voluntari, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, centrelor de tineret, consiliilor locale și raionale ale tinerilor, precum și lucrători de tineret din toată Republica Moldova.
Pe parcursul celor trei zile, participanții vor avea parte de sesiuni de instruire, ateliere practice și activități de schimb de experiență dedicate managementului voluntariatului.
Programul își propune:
# să consolideze competențele coordonatorilor de voluntari;
# să faciliteze schimbul de bune practici;
# să contribuie la dezvoltarea unei rețele naționale de profesioniști și voluntari implicați în acest domeniu.
Totodată, Academia va crea un spațiu de networking între organizații și instituții care desfășoară activități de voluntariat, încurajând colaborarea și dezvoltarea unor inițiative comune în beneficiul tinerilor și al comunităților locale.
Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Pentru a te înscrie, e necesar să completezi acest formular. Selecția participanților va fi realizată în baza formularului de aplicare și doar persoanele selectate vor fi contactate.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md

