În 2026, Turul României, organizat de Federația Română de Ciclism, ajunge în Republica Moldova. Astfel, pe 9 septembrie, Chișinăul va fi gazda oficială a startului primei etape din noua ediție. Cicliștii vor parcurge un traseu de aproximativ 100 de kilometri și vor traversa raioanele Ialoveni, Hâncești, Strășeni și Călărași, înainte de a ajunge la linia de sosire din Ungheni.
Startul primei etape se va da din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, la ora 10:00.
Recomandări pentru cei care vor să admire caravana ciclistă:
# veniți din timp pe traseu (se recomandă poziționarea în zonele sigure cu cel puțin 30-45 de minute înainte de orele estimate de trecere, pentru a evita restricțiile de trafic rutier);
# luați-vă apă și protecție solară (șapcă/ochelari), având în vedere staționarea îndelungată pe marginea drumului;
# aduceți steaguri, pancarte sau vuvuzele (încurajările sonore sunt importante pentru cicliști, în special pe zonele de urcare din Codri);
# asigurați-vă că aveți telefoanele încărcate (pentru a surprinde imagini cu trecerea plutonului și a mașinilor tehnice).
Programul Turului României 2026:
# 8 septembrie: prezentarea echipelor (Chișinău);
# 9 septembrie: Chișinău – Ungheni;
# 10 septembrie: Iași – Piatra Neamț;
# 11 septembrie: Piatra Neamț – Băile Balvanyos;
# 12 septembrie: Brașov – Ploiești;
# 13 septembrie: Circuit București.
Unde puteți urmări competiția. Spectacolul ciclist va putea fi urmărit în direct la TV pe Prima Sport, online pe turulromaniei.ro, precum și pe paginile oficiale de Facebook Tour of Romania și Auchan România.
Preluat de la: diez.md
