119-LUCAS_45_PREISVERLEIHUNG_OLIVER_LEICHT-1324.jpg

Festivalul Internațional pentru Tinerii Iubitori de Film a dat start înregistrărilor pentru o nouă ediție. Evenimentul, organizat în Germania, este destinat publicului tânăr și pune accent pe producții internaționale remarcabile de filme pentru copii și tineri, inclusiv pe toate formele cinematografice de la ficțiune, documentar, animație și formate experimentale.

În acest an, festivalul se va desfășura în perioada 5-11 octombrie în orașul Frankfurt din Germania. Așadar, tinerii din Republica Moldova au oportunitatea să-și înregistreze producțiile cinematografice la categoriile „Copii” și „Adolescenți”. Organizatorii vor accepta scurtmetraje cu o durată de maxim 30 de minute. De asemenea, scurtmetrajul trimis ar trebui să aibă, de preferință, premiera în cadrul festivalului. 

Festivalul Internațional pentru Tinerii Iubitori de Film evidențiază în programul său filme inovatoare atât ca formă, cât și ca conținut. Organizatorii se orientează către producții care să atragă tinerii iubitori de film de diferite vârste.

Filmele înscrise pentru festival vor fi proiectate numai în limba originală, cu subtitrare în engleză.

# Filmul nu este disponibil pentru vizionare publică gratuită sau plătită la televizor, pe internet sau pe rețelele sociale.
# Sunt eligibile doar filmele care au fost produse între anii 2022 și 2024.
# Vor fi acceptate doar scurtmetrajele care pot furniza o copie de screening DCP cu subtitrări în limba engleză.
# Linkul către filmul expediat trebuie să ofere și subtitrări în limba engleză.
# Durata de rulare a filmului nu poate depăși 30 de minute.
# Vor fi luate în considerare doar înregistrările cu răspunsuri la formularul personalizat.

Taxa pentru înregistrare este de 10 dolari.

# Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj din categoria „Copii” – 2 000 de euro.
# Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj din categoria „Adolescenți” – 2 000 de euro.
# Mențiuni speciale din partea juriului.

Persoanele interesate sunt invitate să completeze acest formular pentru a se înregistra. Termenul-limită pentru înscriere este 1 mai.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md