0C4A1593-1536x1024-1.jpg

# MEC și UNICEF caută centre de tineret care vor testa servicii STEAM.

# Dosarele pot fi depuse până pe 4 septembrie.

# Centrele selectate vor primi echipamente, resurse educaționale și mentorat.

# Programul vizează dezvoltarea competențelor digitale, tehnice și creative ale tinerilor.

# Centrele trebuie să mențină serviciul STEAM cel puțin trei ani după proiect.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în parteneriat cu UNICEF Moldova, a lansat un apel public pentru selectarea centrelor de tineret care vor dezvolta și testa servicii bazate pe abordarea STEAM. Dosarele pot fi depuse până pe 4 septembrie 2026.

STEAM integrează cinci domenii – știință, tehnologie, inginerie, arte și matematică – și urmărește să-i ajute pe tineri să-și dezvolte competențele digitale, tehnice și creative. De asemenea, aceștia vor putea identifica și testa soluții inovatoare pentru problemele din comunitățile lor.

# echipamentele și materialele necesare desfășurării activităților STEAM;
# resurse educaționale și metodologice;
# instruire, mentorat și schimburi de bune practici pentru lucrătorii de tineret;
# asistență metodologică și tehnică;
# oportunități de colaborare și schimb de experiență cu celelalte centre participante;
# posibilitatea ca tinerii să participe la competiții STEAM și să obțină sprijin pentru implementarea soluțiilor dezvoltate;

Pot participa centrele de tineret care activează de cel puțin doi ani, dispun de personal și de un spațiu adecvat și oferă servicii regulate, implicând tinerii în planificarea activităților. Centrele trebuie să se angajeze să mențină și să dezvolte serviciul STEAM timp de cel puțin trei ani după încheierea proiectului.

Termen-limită pentru depunerea dosarelor: 4 septembrie 2026. Dosarele se depun în format electronic la adresa: [email protected]

Inițiativa este implementată cu sprijinul financiar al Guvernului Germaniei, oferit prin Banca Germană de Dezvoltare KfW.

Preluat de la: diez.md