pixel.png

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a evaluat, într-o conferinţă de presă on line, situaţia actuală, analizând datele şi informaţiile de la nivel global, în încercarea de menţine sub control extinderea pandemiei COVID 19. Experţii OMS au avertizat că predicţiile care se fac privind sfârşitul pandemiei sunt hazardate şi că eforturile ar trebui concentrate şi spre măsuri post-pandemice .

Coronavirusul va persista la fel ca HIV
 

„Este important să spunem foarte clar: virusul care cauzează COVID 19 ar putea deveni endemic, la fel la ca virusul HIV, şi s-ar putea să nu dispară niciodată din comunităţile noastre”, a afirmat dr. Mike Ryan, expert în situaţii de urgenţă al OMS.

Dr. Ryan spune că e greu de precizat când va dispărea această boală, care ar putea deveni o problemă de lungă durată. Deocamdată oamenii se străduiesc să se adapteze noii situaţii, în timp ce comunităţile ştiinţifice se străduiesc să găsească un vaccin.

<!–

Formul de quiz

–>

Peste 100 de variante de potenţial vaccin sunt acum în diverse stadii de dezvoltare, inclusiv în studii clinice, dar se dovedeşte extrem de dificil în a găsi o formulă cu adevărat eficientă împotriva coronavirusurilor.
OMS admite că, în continuare, un control sporit, la nivel naţional, regional şi global al putea fi necesar pentru a reduce riscul de re-izbucnire a pandemiei.

Uniunea Europeană are în vedere o redeschidere treptată a graniţelor, pentru a reduce blocajul economic creat de pandemie, elaborând un „plan Marshall pentru turism”, în scopul de a mai recupera din pierderile provocate, dar ţinând cont şi de siguranţa cetăţenilor.
Experţii în politici de sănătate publică ai OMS spun că este nevoie, în continuare, de măsuri extreme de precauţie pentru a preveni reizbucnirea pandemiei. Dr. Ryan precizează că deschiderea graniţelor terestre este mai puţin riscantă faţă de reluarea zborurilor, pe care o consideră o „provocare diferită”.
„Trebuie să ne obişnuim cu ideea că va trece mult timp până vom declara această pandemie încheiată”, a spus dr. Maria van Kerkhove, epidemiolog OMS.

Departamentul de sănătate mintală al Naţiunilor Unite avertizează asupra unei crize globale

Pe măsură ce guvernele din întreaga lume se luptă cu în încercarea de a reporni economiile, deşi virusul persistă, experţii din sănătate avertizează că o explozie a bolilor mentale este iminentă
„Izolarea, teama, nesiguranţa, şomajul, lipsa de perspective pot cauza disfuncţionalităţi psihice majore”, spune dr. Devora Kestel, director al Departamentului de Sănătate Mentală al OMS.

Dr. Kestel cere guvernelor să facă din sănătatea mentală a populaţiei o prioritate. „Sănătatea mentală şi bunăstarea societăţilor au fost afectate sever de această criză şi trebuie să devină o prioritate cât mai repede”, spune expertul OMS.
 

 

 

Preluat de la: csid.ro