Unknown-13.jpeg
ChatGPT este un chatbot de inteligență artificială, cunoscut pentru răspunsurile sale detaliate și articulate în diverse domenii. ChatGPT a fost lansat în noiembrie 2022, iar până în prezent a reușit să câștige atenția și curiozitatea publicului, fiind utilizat atât pentru întrebări de zi cu zi, cât și pentru generarea ideilor relevante în domenii precum marketingul. De curând, pe rețele circulă până și ideea că ChatGPT ar fi utilizat și de elevi și studenți pentru ajutor în temele pentru acasă și în lucrări elaborate.

Dat fiind faptul că ChatGPT ține cont de profilul utilizatorului, ne-am gândit să punem în aplicare ChatGPT pentru organizarea zilei de Paște în Moldova.

Precum că anul acesta n-am plecat în satul bunicii de sărbătorile pascale, așa cum făceam de obicei, m-am pomenit cu o zi liberă în Chișinău. Așadar, i-am dat șansa inteligenței virtuale de a lua decizii poate mai ingenioase și relevante decât ale mele pentru ziua de Paște.

Aceasta este prima mea interacțiune cu ChatGPT, așa că, pentru început, l-am întrebat cum să-mi încep dimineața de Paște, aceasta fiind mai degrabă o întrebare de testare a cunoștințelor sale despre tradițiile din Moldova. N-am sperat să primesc un răspuns care ar sugera altceva decât sfințirea ouălor și micul dejun în familie, fiindcă și întrebarea a fost una banala, însă iată răspunsul complet pe care l-am primit.

„În Moldova, Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale anului și este sărbătorit cu multe tradiții și obiceiuri. Iată un ghid general despre cum să începeți ziua de Paște în Moldova:
# participarea la Sfânta Liturghie. Majoritatea moldovenilor participă la Sfânta Liturghie la biserică în dimineața de Paște. Serviciul este de obicei ținut foarte devreme dimineața, în jurul orei șase dimineața sau mai devreme, și este o modalitate frumoasă și semnificativă de a începe ziua;
# binecuvântarea coșurilor de Paște. După Liturghie, familiile aduc coșurile lor de Paște, care sunt de obicei pline cu ouă vopsite, pâine dulce tradițională numită «cozonac», brânză, șuncă și alte alimente tradiționale pentru a fi binecuvântate de preot. Aceasta este o tradiție unică și semnificativă care reflectă moștenirea creștină ortodoxă a Moldovei;
# micul dejun de Paște. După ce coșurile de Paște sunt binecuvântate, familiile se adună împreună pentru un mare dejun festiv. Masa include de obicei alimente tradiționale, cum ar fi pâinea binecuvântată, ouă, brânză, șuncă și alte feluri de mâncare;
# vânătoarea de ouă de Paște. În multe gospodării din Moldova, copiii participă la o vânătoare de ouă de Paște. Ouăle vopsite sunt ascunse în jurul casei sau grădinii, iar copiii trebuie să le găsească. Persoana care găsește cele mai multe ouă primește un premiu.

În general, Paștele în Moldova este un moment de bucurie, sărbătoare și adunări de familie.”

Recunosc, la sfințit n-am fost, însă am urmat instrucțiunile începând cu cea de-a treia sugestie, adică micul dejun de Paște, cu toate chestiile delicioase aferente. Faza cu vânătoarea de două de Paște n-am înțeles-o și n-am întâlnit niciodată această tradiție, însă după un search pe Google am înțeles că cel mai probabil eu sunt cea înapoiată la capitolul jocuri de Paște.

Un lucru de menționat este că sărbătoresc Paștele în acest an cu mama, cu bunica și cu două animale de companie: cățelușa Mia și pisica Fulga. Așadar, m-am gândit că ChatGPT mi-ar putea oferi ceva sugestii care m-ar ajuta să le includ și pe ele în spiritul de sărbătoare. Așadar, am întrebat ChatGPT „cum să includ animalele de companie în sărbătoarea de Paște”. Aici vă rog să citiți toate răspunsurile cu atenție, pentru că mie mi-au ridicat instant zâmbetul până la urechi. Așadar, iată răspunsul.

„Animalele de companie pot fi incluse în sărbătoarea de Paște din Moldova în diferite moduri. Iată câteva idei:
# îmbrăcați-vă animalele de companie cu haine de Paște. Puteți îmbrăca animalele de companie cu haine tematice de Paște, cum ar fi șorțuri sau eșarfe cu modele de iepurași sau ouă;
# faceți un coș de Paște special pentru animalele de companie. Puteți face un coș de Paște special pentru animalele de companie, umplut cu jucării, cu gustări sau cu alte delicii pentru animalele de companie;
# pregătiți mâncare specială pentru animalele de companie. Puteți pregăti mâncare specială pentru animalele de companie, cum ar fi o porție de carne sau o gustare sănătoasă din legume și fructe;
# luați animalele de companie cu voi la biserică. Dacă biserica permite, puteți lua animalele de companie cu voi la slujba de Paște pentru a vă bucura de sărbătoare împreună;
# organizați o sesiune de fotografii de Paște. Puteți organiza o sesiune de fotografii de Paște pentru animalele de companie, purtând costume de Paște sau decorând fundalul cu elemente de Paște.

Este important să vă asigurați că animalele de companie sunt în siguranță și confortabile în timpul sărbătorii, iar alimentele pe care le oferiți sunt sigure pentru animalele de companie. De asemenea, nu uitați să le acordați atenție și afecțiune pe tot parcursul sărbătorii.”

La biserică, din păcate, nu le-am dus, însă ne-am străduit să le includem la maximum în procesul de degustare a mâncărurilor. Cred că s-au simțit „în siguranță și confortabile în timpul sărbătorii”.

Pe la amiază, când toate rudele au reușit deja să expedieze pe rețele mesaje de felicitare și fotografii, m-am gândit să rog ChatGPT să-mi genereze câteva mesaje de felicitare pentru rudele din Moldova. Iată ce mi-a răspuns.

„Puteți transmite rudelor din Moldova un mesaj de sărbători care să exprime bucuria și speranța pe care o aduce Paștele. Iată câteva idei:
# «În ziua de Paște, speranța și bucuria învie în inimile noastre. Vă doresc să aveți parte de această lumină și căldură în viața voastră. Hristos a înviat!»;
# «Sărbătoarea Paștelui este momentul în care ne reînnoim speranța în viață și în viitor. Să aveți parte de o sărbătoare binecuvântată alături de cei dragi. Paște fericit!»;
# «Cu ocazia sărbătorii de Paște, vă trimit cele mai sincere urări de sănătate, fericire și prosperitate. Să aveți parte de o sărbătoare frumoasă alături de cei dragi»;
# «În ziua de Paște, sufletele noastre se umplu de lumină și speranță. Sărbătoriți cu bucurie și iubire alături de cei dragi. Hristos a înviat!»;
# «Sărbătoarea Paștelui este un moment de reflecție și recunoștință pentru binecuvântările primite. Vă doresc să aveți parte de o sărbătoare plină de pace și liniște. Paște fericit!».”

Desigur, am întrebat și de ce ar trebui să felicit lumea cu ocazia Paștelui, chiar dacă anul acesta n-am felicitat aproape pe nimeni. Inteligența artificială a răspuns cam cu aceleași argumente ca mama.

„Sărbătoarea de Paște este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox, care marchează Învierea lui Iisus Hristos și reprezintă o sărbătoare a vieții și a speranței. Felicitând apropiații cu ocazia Paștelui, ne arătăm afecțiunea și respectul față de tradiția și cultura noastră și ne exprimăm dorința de a împărtăși cu cei dragi bucuria și speranța pe care o aduce această sărbătoare.

Felicitarea cu ocazia Paștelui poate fi o ocazie de a întări relațiile cu cei dragi și de a arăta recunoștința față de aceștia pentru sprijinul și dragostea lor. Este un moment pentru a transmite gânduri bune și urări de sănătate, fericire și prosperitate și pentru a împărtăși cu cei dragi bucuria și speranța pe care o aduce această sărbătoare.”


Sursă: România TV

După ce micul dejun a fost luat, iar ziua era încă în derulare, am apelat la ChatGPT pentru idei de petrecere a timpului pentru restul zilei. Iată ce mi-a sugerat.

„Există multe activități distractive pe care le puteți face alături de mama, bunica, cățelușa și pisica în ziua de Paște. Iată câteva sugestii:
# gătiți împreună. Paștele este o sărbătoare a bucuriei și a împărtășirii, deci puteți petrece timpul împreună pregătind delicioasele mâncăruri tradiționale de Paște. Implicați și cățelușa și pisica, poate oferiți-le puțină carne sau ouă, dar asigurați-vă că mâncarea este potrivită pentru animalele de companie;
# faceți ouă roșii. Oul roșu este un simbol tradițional al Paștelui, deci puteți să faceți ouă roșii împreună și să creați modele distractive și colorate. Implicați și cățelușa și pisica în activitate, poate le faceți și lor niște ouă false pentru a se juca cu ele;
# decorațiuni de Paște. Creați decorațiuni de Paște împreună, cum ar fi coșuri, lumânări sau figurine de iepurași și de ouă. Implicați și animalele de companie în această activitate, poate le dați câteva panglici sau flori pentru a se juca cu ele;
# plimbare în aer liber. Faceți o plimbare în aer liber cu toată familia și animalele de companie. Alegeți o zonă liniștită și sigură pentru a vă plimba, cum ar fi un parc sau o pădure. Asigurați-vă că aveți o lesă și o cutie cu apă și gustări pentru cățelușă;
# vizionarea unui film. Dacă vremea nu este bună, puteți petrece timpul vizionând un film de familie. Alegeți un film potrivit pentru toate vârstele și includeți și animalele de companie, poate se vor întinde lângă voi și vor privi cu atenție.

Indiferent de activitatea pe care o alegeți, asigurați-vă că petreceți timp de calitate împreună și că faceți lucruri care să aducă bucurie și să vă apropie unii de alții.”

Inițial, ne-am gândit că s-ar putea ca această după-amiază relaxantă să fie completată cu vizionarea unui film interesant pentru noi toate. Așadar, am rugat inteligența artificială să-mi sugereze niște filme potrivite pentru vizionare cu mama și bunica. Iată ce mi-a răspuns.

„Există o mulțime de filme potrivite pentru a fi vizionate cu mama și bunica în ziua de Paște. Iată câteva sugestii:
# „Ben-Hur” (1959) – un film clasic de Paște, care prezintă viața lui Iisus Hristos și povestea lui Ben-Hur, un nobil iudeu care își caută libertatea;
# Jesus Christ Superstar (1973) – un film muzical care prezintă ultimele zile din viața lui Iisus Hristos, cu o coloană sonoră uimitoare;
# The Passion of the Christ (2004) – un film dramatic și intens, care prezintă ultimele 12 ore din viața lui Iisus Hristos;
# The Prince of Egypt (1998) – un film animat inspirat din povestea biblică a lui Moise și a poporului evreu care își căuta libertatea;
# Chocolat (2000) – un film dulce și romantic despre o femeie care vine într-un sat francez pentru a deschide o ciocolaterie și schimbă mentalitățile locuitorilor;
# It’s a Wonderful Life (1946) – un film clasic de Crăciun care poate fi vizionat și în ziua de Paște, cu o poveste încurajatoare despre viață și bunătate;
# Little Women (2019) – un film de dramă istorică bazat pe romanul clasic al lui Louisa May Alcott, care prezintă povestea de viață a patru surori în perioada postbelică.

Sper că aceste sugestii vă vor ajuta să vă bucurați de o zi minunată de Paște alături de mama și bunica.”

Din păcate, nu s-a găsit nici un film pe placul tuturor, așadar, am decis să considerăm și celelalte opțiuni oferite de ChatGPT. Desigur, în ziua de Paște ouăle erau deja vopsite, iar mâncarea pregătită, iar la această oră, o parte din ea deja și consumată. Însă ne-a plăcut ideea de a face o plimbare, așadar, am apelat la ChatGPT pentru sugestii de locuri potrivite pentru plimbări în Chișinău și mi-a oferit lista tuturor parcurilor cu o scurtă descriere a fiecăruia. Noi am ales să vizităm parcul Valea Morilor.

Odată ajunse înapoi, eram deja suficient de extenuate pentru a ne gândi la modul în care vom încheia această zi. Așadar, ChatGPT ne-a oferit câteva sugestii.

„Pentru a încheia ziua de Paște alături de mama, bunica și animalele de companie, puteți încerca câteva activități relaxante și plăcute, cum ar fi:
# împărțiți-vă experiențele. Discutați despre momentele plăcute ale zilei, cum v-ați simțit și ce ați făcut. Este o oportunitate excelentă pentru a vă conecta emoțional și pentru a vă bucura de momente plăcute;
# priviți un film. Alegeți un film care să vă placă tuturor și petreceți timpul împreună relaxându-vă și urmărind povestea;
# jocuri de societate. Jocurile de societate pot fi o modalitate excelentă de a petrece timpul împreună și de a vă distra. Puteți încerca să jucați un joc preferat sau să descoperiți un joc nou;
# încercați să faceți un puzzle. Activitățile precum realizarea unui puzzle pot fi relaxante și plăcute. Puteți face echipă și să lucrați împreună pentru a completa puzzle-ul;
# organizați o cină specială. Puteți pregăti o cină specială împreună sau puteți comanda mâncare de la un restaurant. Petreceți timp împreună la masă și bucurați-vă de o masă delicioasă și de compania celor dragi.

Indiferent de activitățile alese, este important să profitați de momentele petrecute împreună și să vă bucurați de compania celor dragi.”

Filmul așa și nu l-am vizionat, iar atmosfera nu predispunea pentru jocuri de societate sau puzzle-uri, însă am îmbinat „cina specială” și „împărtășirea experiențelor” și am petrecut seara discutând la un pahar de vin de casă și o felie de cozonac.

Preluat de la: diez.md