moldova-1-ar-putea-sa-obtina-dreptul-legal-de-a-plasa-publicitate-si-teleshopping-cu-mesaje-de-interes-public-contra-cost-160494-1607005471.jpg
Postul public de televiziune Moldova 1 a fost sancționat de Consiliul Audiovizualului (CA). Decizia a fost luată după ce, în cadrul unei ediții speciale consacrate ședinței parlamentului din 29 iulie, a fost redifuzată, de fapt, ședința de constituire a legislativului din 26 iulie. Mai mult, imaginile au fost difuzate cu înscrisul „live”. Conducerea postului național de televiziune a argumentat că s-a produs o eroare tehnică, din cauza „stresului și a confuziei”, scrie newsmaker.md.

Incidentul a fost discutat în cadrul ședinței CA din 23 august. Membra CA Larisa Manole s-a autosesizat, după ce postul național de televiziune, în loc să difuzeze ședința parlamentului din acea zi, a transmis imagini de la ședința de constituire a noului legislativ, care s-a desfășurat pe 26 iulie, cu mențiunea „DIRECT”. Mai mult, potrivit CA, moderatoarea, împreună cu comentatorii au dezbătut subiectul, întrebându-se de ce președinta Curții Constituționale a venit și de această dată în plenul parlamentului, după care telespectatorii au fost anunțați că imaginile vizionate au fost, de fapt, de la ședința precedentă.

Larisa Manole a menționat că postul public de televiziune nu a prezentat scuze pentru faptul că telespectatorii au fost duși în eroare, iar invitații din studiou au fost puși într-o situație penibilă.

<!–

–> <!–

–>

Membra CA a solicitat conducerii companiei publice de televiziune să ofere explicații despre cum a fost posibilă o asemenea gafă, cine se face vinovat, precum și ce măsuri au fost luate pentru a nu admite, pe viitor, repetarea unor cazuri similare.

În replică, într-o scrisoare datată cu 11 august și adresată CA, compania publică de televiziune susține că transmisiunea live a fost înlocuită cu imaginile de la ședința precedentă a parlamentului pe parcursul a patru minute” și nu 15, așa cum a constatat Larina Manole. Conducerea postului de televiziune Moldova 1 a explicat că incidentul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice.

„După mai multe tentative eșuate de a conecta sistemul LIVE, măsură obligatorie în cazul transmisiunilor LIVE, s-a încercat trecerea rapidă pe sursele de rezervă de recepționare: YouTube, Facebook. Pentru a nu produce pauze în emisie, producătorul ediției și inginerul din studioul nr. 1 al televiziunii au accesat pagina de Facebook a Parlamentului și, din cauza stresului și a confuziei că ședințele parlamentului din 26 iulie și cea din 29 iulie aveau aceeași denumire, au selectat link-ul ședinței Parlamentului din 26 iulie, producându-se eroarea”, se arată în scrisoarea expediată de conducerea companiei.

Totodată, conducerea Moldova 1 susține că moderatoarea emisiunii a anunțat în direct că s-a produs o eroare și a adresat scuzele de rigoare atât invitaților din studiou, cât și telespectatorilor.

Președinta CA Ala Ursu-Antoci a declarat că, în opinia sa, este o greșeală „inadmisibilă”. Iar membra CA Larisa Manole a calificat cele întâmplate drept „bătaie de joc”: „Am ascultat cu atenție explicațiile Teleradio-Moldova. Cred că este o bătaie de joc. Din cauza «stresului». Este o scuză? Activitatea în televiziune este un stres continuu și permanent, mai ales când este vorba de emisie directă. Inginerul și producătorul ediției cred că nu se aflau la primul live. Ne mint în mod nerușinat – prezentatoarea nu a adus nicio scuză. Nu încercați să mințiți, stimată administrație Teleradio-Moldova. Ne mințiți și pe noi, și pe telespectatori, există dovada video. Am impresia că administrația nu a înțeles în ce constă gravitatea problemei. Eu cred că o asemenea atitudine nu mai poate fi tolerată”.

În context, CA a decis sancționarea postului de televiziune Moldova 1. Prin urmare, instituția este obligată ca, în următoarele 48 de ore, să difuzeze textul sancțiunii, sonor sau vizual, de cel puțin trei ori, în orele de maximă audiență, inclusiv în cadrul principalului program de știri.

Preluat de la: diez.md