diez-share-facebook.png
iPhone 9 şi restul ofertei de telefoane iPhone 2018 se află deja în producţie, Apple a stabilit ultimele detalii despre preţuri şi data de lansare.

După un parcurs cu vânzări sub aşteptări cu prima generaţie iPhone X, Apple nu-şi poate permite ca şi seria iPhone 2018 să fie un semi-eşec. Echipat cu funcţionalitatea Face ID şi senzori True Depth cu tehnologie laser pentru scanarea în 3D a trăsăturilor feţei umane, iPhone 9 este un dispozitiv costisitor de produs, preţul componentelor şi manopera aferentă procesului de asamblare ajunge la 275 dolari. Costul se va resimţi în preţul de raft, aşteptat să atingă 799 dolari.

Pentru fabricarea celor trei modele de anul acesta – iPhone X 2018 cu ecran OLED de 5.8”, iPhone 9 cu ecran LCD de 6.1” şi iPhone X Plus cu ecran OLED de 6.5”, Apple apelează la fabricile partenerilor din China, Hon Hai Precision Group (Foxconn) şi Pegatron. Potrivit estimărilor făcute de Arthur Liao, analist al companiei Fubon Securities, Apple va comanda în total 83 milioane de unităţi din noua serie iPhone, scrie go4it.ro.

În ciuda preţului ridicat, iPhone 9 nu este chiar o soluţie fără compromisuri, Apple renunţând la anumite dotări care ar fi tăiat din marja de profit. Spre exemplu, costul crescut al ecranului cu diagonală mare este compensat prin renunţarea la funcţionalitatea 3D Touch, Apple economisind astfel 10 dolari pentru fiecare exemplar iPhone 9 fabricat. Un alt compromis este camera foto, mai ieftină cu aproximativ 15 dolari decât cea livrată pe modelul iPhone 9 Plus. Rămâne de văzut cum va motiva Apple cumpărătorii să aleagă un iPhone 9 mai scump, echipat însă cu o cameră foto percepută drept inferioară altor modele iPhone din gamă.

Strategia ar putea fi explicată prin faptul că majoritatea cumpărătorilor de telefoane iPhone îşi aleg gadgetul visat din ofertele operatorilor de telefonie mobilă, ţinând cont doar de suma lunară plătită la abonamentul achiziţionat. Mai puţin conştienţi de preţul usturător afişat la pachet retail, cumpărătorii ajung să aleagă telefonul mobil strict după criteriul specificaţiilor şi preferinţele personale, modele costisitoare ca iPhone X şi iPhone 9 Plus devenind favorite.

Preluat de la: diez.md