diez-share-facebook.png
Asociaţia Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” a lansat platforma VreauInfo.md, care facilitează solicitarea informațiilor de interes public. Platforma este un instrument util pentru a asigura accesul cetățenilor la informații de interes public și a facilita comunicarea digitală dintre populație și instituțiile publice.

Platforma conține o listă de instituții publice, din care cetățenii pot selecta autoritatea căreia doresc să-i adreseze o solicitare. Instituția care recepționează solicitarea urmează a răspunde pe aceeași cale. Totodată, persoana care dorește să înainteze o cerere către o instituție publică va avea posibilitatea să analizeze întrebările adresate anterior acelei instituţii și, dacă există deja un răspuns la întrebarea/întrebările la care dorește răspuns, să renunțe la duplicarea solicitării.

Întrebările, cât și răspunsurile sunt publicate pentru beneficiul celor interesați. La rândul lor, instituțiile publice sunt scutite de cheltuieli poștale și pentru imprimare.

Site-ul este util jurnaliștilor de investigație, reprezentanților societății civile, activiștilor civici, precum și oricărui cetățean care dorește să ia Statul la întrebări. VreauInfo.md a fost construit în baza platformei open-source Alaveteli – care este utilizată pe larg în 25 de țări.

Platforma a fost creată în cadrul proiectului „Respectarea dreptului la informație de interes public prin intermediul litigării cu caracter strategic și prin crearea unei platforme de acces la informație”, finanțat de Freedom House, un partener al Internews în implementarea proiectului multianual finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), „Mass-media în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Freedom House, Internews și USAID.

Preluat de la: diez.md