friday-e1673616740765.jpg
E vineri 13. Se consideră că în această zi se petrec cele mai multe nenorociri, iar pentru a evita momentele negative trebuie să amânăm toate evenimentele importante. Totuși, dacă este ziua ghinionistă un mit sau un adevăr, rămâne să decidă fiecare pentru sine.

Alături de teama irațională că o pisică neagră să le taie calea sau cea de a sparge oglinda, mulți oameni privesc neliniștiți filele de calendar care prevestesc faptul că urmează o zi de vineri 13. Astfel, frica de această zi a devenit o adevărată fobie pentru persoanele superstițioase, care a primit și o denumire grecească pe măsură: paraskevidekatriaphobia.

Istoria superstiției a apărut în Evul Mediu, fiind legată de momentul crucificării lui Iisus, care a avut loc într-o zi de vineri, precedată de Cina cea de Taină, unde la masă se aflau 13 persoane. De atunci se consideră ghinion ca 13 oameni să stea la aceeași masă. De-a lungul timpului, însă, au existat și alte întâmplări care au determinat oamenii să se teamă de această zi.

În numerologie se consideră că 13 aduce ghinion pentru că se află în umbra lui 12, văzut ca numărul perfect, pentru că sunt 12 luni ale anului, 12 semne zodiacale, 12 zei ai Olimpului, 12 minuni ale lui Hercule și tot 12 apostoli ai lui Iisus.

Superstiții legate de ziua de vineri 13

# Un copil născut într-o zi de vineri 13 nu va avea noroc în viață sau va muri tânăr.
# Este considerat ghinion să te căsătorești într-o zi de vineri 13.
# Dacă un om iese din casă în noaptea de vineri 13, va avea probleme de sănătate.
# Dacă 13 persoane stau la o masă într-o zi de vineri 13, este semn că una dintre ele se va îmbolnăvi grav.
# Cel mai bine este să nu porți negru în ziua de vineri 13, deoarece în scurt timp vei purta doliu.
# Nu este indicat să te tunzi într-o zi de vineri 13, fiindcă se spune că cineva din familia ta va muri.
# Ai grijă să nu te muți în casă nouă într-o zi de vineri 13, căci vei avea ghinion.
# Dacă se întâmplă ca un cortegiu funerar să treacă prin fața unui om într-o zi de vineri 13, înseamnă că o nenorocire se va abate asupra acelei persoane.

Deși ziua de vineri 13 pare un fenomen rar, potrivit calendarului gregorian, ziua de 13 a oricărei luni este mai mult probabil să cadă într-o vineri decât în orice altă zi a săptămânii.

În acest an, de exemplu, avem două zile de vineri 13. Prima este astăzi, iar a doua va fi în octombrie.

Preluat de la: diez.md