1530517977620.png

Nu este an să nu ne mândrim cu moldovenii noștri și talentul lor. De data aceasta, este vorba de o tânără de 13 ani din Chișinău, Laura Arion, care a cucerit juriul de la Vocea României Junior cu timbrul ei deosebit.

Moldoveanca noastră a avut un moment plin de energie, în interpretarea piesei „Neon Lights” a lui Demi Lovato. Vocea ei a surprins plăcut juriul concursului și a reușit să întoarcă scaunul unui antrenor.

„Mă bucur foarte mult că m-am întors, arăți radiant în seara asta. Abia aștept să te văd la repetiții”, a spus Inna.

Chiar dacă s-a întors doar Inna, restul juraților și-au exprimat bucuria de a o avea în acest sezon alături de cei mai talentați juniori. De aceea, nu au întârziat și sfaturile din partea acestora.

„Ai un timbru frumos, dar emis cam crispy. Cred că trebuie să forțezi un pic diafragma ca să atingi notele. Câteodată faci slalom printre note”, a comentat Marius Moga.

Și Andra a susținut-o în drumul important pe care îl începe alături de antrenorul ei.

„Aceste lucruri, mici greșeli pe care le faci, vor putea fi corectate alături de Inna, care s-a întors”, a declarat Andra.

Laura a fost îmbrățișată de Inna, iar de emoții a început să plângă. Inna a spus că e foarte frumoasă și că e fericită pentru alegerea făcută.

Vezi aici momentul moldovencei noastre:

Preluat de la: zugo.md