Anual, în data de 29 aprilie este marcată Ziua internațională a dansului. În acest context, vă invităm să-i cunoașteți pe membrii ansamblului de dans popular „Hecenii” din satul Heciul Nou, raionul Sângerei. Grupul folcloric a fost fondat acum 13 ani, iar în prezent găzduiește peste 80 de membri. Recent, dansatorii au participat în cadrul concursului televizat Românii au Talent și au devenit primul ansamblu din istoria competiției care primește Golden Buzz-ul, reușind astfel să se califice direct în semifinală.

De la fondare și până în prezent, prin sala de repetiții a ansamblului „Hecenii” s-au perindat generații de dansatori. În prezent, îndeletnicirea dansului popular este perpetuată în rândul tinerilor din Heciul Nou de către Dionisie Cobîlaș, conducătorul artistic al grupului folcloric.

I-am cunoscut pe heceni drept o echipă unită și prietenoasă. Asta datorită și antrenorului care a reușit să le cultive dragostea pentru valorile și patrimoniul național. Cu toate că sala în care aceștia desfășoară repetițiile nu este echipată cu toate cele necesare, dansatorii luptă în continuare pentru existență și pentru a deveni un ansamblu model pentru generațiile viitoare.

În reportajul ce urmează, vă invităm să-i descoperiți pe membrii ansamblului, cei care prin ambiție și perseverență au demonstrat că își merită locul pe scena culturală a Republicii Moldova.

De asemenea, dansatorii ansamblului „Hecenii” au fost decorați cu Diploma Parlamentului. Distincția a fost conferită de către președintele Legislativului, Igor Grosu, în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru promovarea tradițiilor naționale românești.

Preluat de la: diez.md