yyy.jpg
Consiliul Audiovizualului (CA) a avertizat public, în cadrul ședinței din 9 aprilie, postul de televiziune RTR Moldova pentru insuficiența conținutului în limba română în programe audiovizuale locale. Sancțiunea a fost aplicată în urma monitorizării postului de către CA, care a fost sesizat de către doi telespectatori. În cadrul ședinței, directorul RTR Moldova a avut obiecții față de procedura în care CA a monitorizat postul, scrie media-azi.md.

Autoritatea de reglementare a audiovizualului a fost sesizată, în luna februarie, de către Victoria Bejan, care s-a plâns că RTR Moldova nu difuzează conținut în limba de stat și că subtitrările la filmele pe care le difuzează sunt de proastă calitate.

O altă sesizare a venit de la telespectatorul Vlad Dobrea, care a atenționat CA că posturile RTR Moldova și NTV Moldova „promovează poziția oficială a Federației Ruse, prin difuzarea știrilor rusești”.

Astfel, CA a monitorizat cele două posturi de televiziune – RTR Moldova și NTV Moldova – la capitolul respectării cotei de conținut în limba română în emisiuni și cel al protejării spațiului audiovizual național.

Rezultatele monitorizării au atestat că în perioada 26 februarie – 4 martie 2019 (7 zile), postul de televiziune „RTR Moldova” a difuzat emisiuni locale în limba română în volum de 0,10% la 26.02.2019; în volum de numai 0,9% la 27.02.2019, iar în celelalte zile volumul procentual al emisiunilor în limba română a constituit 0%. O situație similară a fost atestată la 9 și 12 februarie 2019: emisiuni locale în limba română – 0%.

Rezultatele monitorizării. Sursa: CA

Membrii CA au constatat că RTR Moldova a încălcat art. 4, alin. 7 al Codului serviciilor media audiovizuale, care obligă furnizorii de servicii media să transmită programe audiovizuale locale în proporție de cel puțin 80% în limba română. Membrii CA au votat pentru aplicarea sancțiunii de avertizare publică, însoțită de mențiunea de a efectua o monitorizare repetată, tot de 7 zile.

Prezent la ședință, directorul RTR Moldova, Evgheni Sergheev, nu a explicat în niciun fel încălcările depistate de Direcția Monitorizare TV, dar a avut obiecții de ordin procedural. Potrivit lui Sergheev, CA nu avea dreptul să efectueze monitorizarea postului, din motiv că cele două sesizări au avut adrese incomplete. La fel, în opinia sa, monitorizarea ar fi trebuit să fie inițiată prin decizia membrilor CA, și nu de către Direcția Monitorizare TV a CA.

În replică, șefa Direcției Monitorizare TV din cadrul CA, Victoria Cecan, a precizat că monitorizarea a fost efectuată în conformitate cu Codul serviciilor media audiovizuale.

Cât privește cea de-a doua sesizare, rezultatele monitorizărilor CA nu au atestat încălcări.

De menționat că, la începutul lunii aprilie, ambasadorul Federației Ruse, Oleg Vasnețov, a avut o întrevedere cu unii membri ai CA în cadrul căreia s-a discutat, conform comunicatului CA, „despre necesitatea identificării unei modalități specifice pentru posturile rusești care emit în Republica Moldova”. Același comunicat informează că ambasadorul rus ar fi fost de părerea ca, „în eventualitatea amendării Codului serviciilor media audiovizuale, să se țină cont de faptul că minoritatea rusă este una mult mai vastă decât datele statistice, din care cauză trebuie stabilite, în conformitate cu normele OSCE, anumite prerogative speciale, mai ales în ceea ce privește cota produsului autohton și frecvența emisiunilor în limba română”.

Preluat de la: diez.md