„Nu călătoriți în Moldova din cauza COVID-19 și a conflictului nerezolvat din regiunea transnistreană” – mesajul departamentul din SUA pentru călătorii.
Astfel, Moldova este plasată în zona roșie pentru cetățenii americani în vederea călătoriilor.
Pe site-ul departamentului de Stat al Statelor Unite se menționează că riscul călătoriilor în Moldova este sporit din cauza conflictului nerezolvat din regiunea transnistreană: „Vizitatorii pot întâmpina dificultăți la punctele de control de-a lungul drumurilor care duc în și din regiunea transnistreană, iar Guvernul SUA are capacitatea limitată de a oferi servicii de urgență cetățenilor americani care călătoresc în această regiune.
Aici sunt condițiile pe care cetățenii americani trebuie să le întrunească dacă se decid să călătorească în Moldova.
Avertizare pentru călătoriile în Ucraina
Totodată, și ambasada SUA în Ucraina îndeamnă cetățenii americani să evite călătoriile în Ucraina din cauza tensiunilor cu Rusia și a riscului epidemiologic sporit de transmitere a COVID-19.
În anunțul de pe pagina ambasadei se evidențiază: „Le recomandăm cetățenilor americani să nu călătorească în Ucraina din cauza COVID-19 și a amenințărilor crescute din partea Rusiei”.
„Cetățenii americani ar trebui să fie la curent cu rapoartele conform cărora Rusia plănuiește o acțiune militară semnificativă împotriva Ucrainei. De asemenea, cetățenilor americani li se reamintește că condițiile de securitate, în special de-a lungul granițelor Ucrainei, în Crimeea ocupată de Rusia și în estul Ucrainei controlate de Rusia, sunt imprevizibile și se pot deteriora fără preaviz”, se arată în mesajul ambasadei.
Aceste recomandări au fost publicate pe 20 decembrie, 2021.
Rusia continuă să mobilizeze trupe și tehnică militară la granița cu Ucraina, în ciuda asigurărilor pe care le dă că nu ar avea intenția unei invazii. CNN citează surse din serviciile de informații, potrivit cărora Moscova nu a încetinit deloc ritmul de desfășurare a efectivelor, deși are deja în apropierea frontierei peste 100 000 de militari.
Preluat de la: diez.md