61278344-ml.jpg

Poate că de cele mai multe ori preferăm să ne încurajăm copiii să nu participe la orele de educaţie fizică, crezând că sunt o pierdere de timp, însă sportul are beneficii remarcabile asupra sănătăţii şi dezvoltării creierului copiilor.

Grecii antici au petrecut o jumătate din educaţia lor făcând exerciţii fizice. În anii 1800, o treime din timpul petrecut în şcoală era dedicat exerciţiilor fizice. Kennedy a crezut cu adevărat în ideea că exerciţiul fizic produce excelenţă academică şi construieşte integritatea. Nu degeaba s-a crezut încă din antichitate în faptul că sănătatea fizică duce la o minte, corp şi spirit sănătoase.

Educaţia fizică este imperativă pentru succesul în viaţă

O consecinţă a scutirii de la orele de sport în şcolile americane a condus la niveluri mai scăzute ale educaţiei şi productivităţii din anii ’70 încoace. În plus, în ciuda faptului că se cheltuie mai mulţi bani pentru îngrijirea sănătăţii decât în orice altă ţară de pe pământ, SUA are cea mai mare rată de boli mintale, obezitate şi boli cronice, care cresc dramatic cu fiecare deceniu care trece.

Cercetările efectuate de Şcoala Medicală Harvard arată că de îndată ce educaţia sportivă este reinstalată în şcoli, există o scădere cu peste 80% a problemelor de disciplină într-un singur semestru. Acest lucru înseamnă la rândul său că profesorii se pot concentra mai degrabă pe predare, decât pe comportamentul poliţienesc, iar prin îmbunătăţirea participării şi concentrării, copiii învaţă mai mult şi obţin un scor mai bun la teste.

Într-adevăr, studiile au demonstrat în repetate rânduri că performanţa în matematică şi ştiinţă se corelează cu aptitudinile fizice. Acum opt ani, ABC News a raportat un program special care a fost implementat la Naperville Central High School, Chicago, unde elevii puteau participa la o clasă de gimnastică dinamică la începutul zilei şi aveau acces la biciclete şi mingi de exerciţii pe parcursul zilei în sălile de clasă.

Rezultatele au fost uluitoare! Cei care au participat, aproape că şi-au dublat scorurile de lectură, iar scorurile matematice au crescut de douăzeci de ori. Cercetările au arătat de asemenea că după 30 de minute pe banda de alergat, elevii au rezolvat probleme cu până la 10% mai eficient. Filmul subliniază de asemenea, că lipsa educaţiei sportive a avut un impact dramatic asupra ratei criminalităţii. În ciuda faptului că au doar 4% din populaţia globală, închisorile din SUA găzduiesc 25% din populaţia globală a deţinuţilor.

Mişcarea fizică întăreşte legăturile creierului

Probabil ştiţi că modul de a menţine creierul tânăr şi agil este să-l antrenaţi. Una dintre modalităţile cele mai eficiente de a antrena creierul este de a efectua mişcări fizice complexe şi exerciţii de coordonare. Cu cât mişcarea este mai complexă şi mai dificilă, cu atât mai mari sunt beneficiile creierului, forţând să se creeze noi conexiuni neuronale.

Cum îţi motivezi copiii să facă sport

• În primul rând, este imperativ să se limiteze timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului sau jucând jocuri pe computer şi să se înlocuiască unele dintre aceste activităţi sedentare cu exerciţii fizice. Copiii au nevoie de cel puţin 30 până la 60 de minute de exerciţii fizice zilnice.
• Încurajează-ţi copilul să participe la activităţi fizice după şcoală şi în weekend.
• Ia în considerare şi exerciţii mai puţin convenţionale, ca urmare a faptului că şi copiii au nevoie de varietate în vieţile lor. Sporturile de luptă, exerciţiile de sărituri, antrenamentul cu scară de agilitate, antrenamentul cu bile BOSU, exerciţiile de greutate corporală sunt doar câteva exemple.

Preluat de la: csid.ro