Timp de cinci zile, în perioada 3-7 iunie, la Chișinău a avut loc Festivalul Industriilor Creative 2026, cel mai amplu eveniment dedicat economiei creative din Republica Moldova. Organizat de COR – Asociația Companiilor de Creație din Moldova –, festivalul a transformat orașul într-o platformă de dialog, colaborare și inovație, reunind peste 3.000 de participanți, peste 70 de speakeri și mai mult de 30 de artiști.
Desfășurat în nouă locații din capitală, cu centrele Artcor și Mediacor drept puncte principale de întâlnire, festivalul a cuprins nouă conferințe tematice, 21 de workshopuri practice, 10 concerte și evenimente de divertisment, șapte expoziții și un hackathon. În plus, 12 artiști au creat nouă instalații urbane interactive inspirate de tema festivalului – Senses.
Programul festivalului a abordat teme esențiale pentru dezvoltarea economiei creative. Prima zi a fost dedicată politicilor publice și identității prin cultură, urmată de sesiuni despre comunicare și relații publice, industria jocurilor video, producția media, animația, designul și muzica. Festivalul a oferit platformă proiectelor realizate de studenții programului Profesiile Viitorului, care cuprinde trei programe de licență lansate în 2022, la specialitățile „Animație”, „Designul jocurilor” și „Producție multimedia”.
Printre invitații internaționali s-au numărat Ralph și Gus Karma, fondatorii studiourilor internaționale Le Cube și Final Frontier, Marko Pfann, reprezentant al Paradiso Institute, Alex Gobern, președintele ADG-FAD, Pedro Allevato (Sugar Blood), artist și creator multidisciplinar, precum și John Goodale, contract executive la Nura Studios.
FIC este o adevărată celebrare a tuturor industriilor creative. Anul acesta am oferit fiecărei industrii dintre cele pe care le reprezentăm în COR o zi separată, în care să adunăm comunități, să discutăm provocările și să sărbătorim succesele. Ne bucurăm să vedem dinamica sectoarelor, care an de an devin tot mai complexe, mai vibrante și mai vii.
Potrivit organizatorilor, festivalul a arătat clar progresul industriei creative din Republica Moldova. În cadrul conferinței dedicate politicilor publice au fost prezentate date care confirmă creșterea constantă a sectorului. Industriile creative contribuie cu 9,9 miliarde de lei la economia națională, reprezentând 3,05 % din PIB, în timp ce exporturile de servicii creative au depășit 110 milioane USD. În prezent, peste 44.500 de persoane activează în ocupații culturale și creative, ceea ce reprezintă peste 5 % din forța de muncă a țării.
Susținerea și aprecierea invitaților internaționali a însemnat mult pentru comunitatea locală.
FIC înțelege că simpla reunire a profesioniștilor nu este suficientă. Festivalul oferă un spațiu comun pentru tineri artiști, reprezentanți ai autorităților publice, factori de decizie, organizații neguvernamentale, mediul academic și profesioniști din industrie, creând premisele unui dialog care poate contribui la dezvoltarea întregului sector creativ.
Festivalul Industriilor Creative 2026 reconfirmă rolul Republicii Moldova ca un ecosistem creativ aflat într-o etapă accelerată de dezvoltare și internaționalizare. Prin investiții în educație, infrastructură și colaborări globale, Moldova își consolidează poziția de The Next Creative Nation, transformând creativitatea într-un avantaj competitiv și într-un motor de creștere economică.
Despre COR
COR reprezintă și dezvoltă ecosistemul industriilor creative din Republica Moldova. Organizația reunește 54 de companii active din domenii precum design, publicitate, producție video, animație, gaming, arhitectură, media și tehnologiile creative și gestionează centrele de inovare și dezvoltare Artcor și Mediacor.
Preluat de la: diez.md
