pixel.png

Perioada menstruală nu trebuie să-ţi strice planurile cu partenerul şi, pentru că în sex nu există limite, chiar dacă nu este tocmai plăcută situaţia, sexul în timpul menstruaţiei nu aduce doar plăcere mai intensă, ci şi alte beneficii de care orice femeie s-ar bucura.

Cunoaştem senzaţiile de balonare, crampele menstruale, dar mai ales lipsa sexualităţii, dar iată câteva motive care te vor face să te răzgândeşti şi să accepţi o nouă experienţă care, ce să vezi, poate fi chiar sexy şi deloc atât de inconfortabilă pe cât crezi.

5 motive să faci sex în timpul menstruaţiei

Scapi de crampele menstruale. În timpul orgasmului, muşchii pelvisului se contractă şi se eliberează, ceea ce duce la reducerea durerilor şi crampelor asociate perioadei menstruale. Sexul în timpul perioadei menstruale îţi dă o stare de bine şi este una dintre cele mai bune soluţii pentru durerile cu care te confrunţi.

<!–

Formul de quiz

–>

Vaginul este mai lubrifiat. Unele femei susţin că sexul în timpul menstruaţiei se simte mai bine ca niciodată, iar asta pentru că nu mai au de ce să se îngrijoreze în privinţa vaginului uscat sau folosirii unui lubrifiant. Mai mult, plăcerea este intensă pentru ambii parteneri. Dacă totuşi nu vă simţiţi atât de confortabil în dormitor, puteţi încerca sexul în duş.

Orgasmul ajută la eliminarea durerilor. Pe lângă crampele menstruale, orgasmele sunt ideale pentru ameliorarea stărilor de disconfort şi oboseală care vin la pachet cu perioada menstruală. Instant, se  elimină endorfinele, iar astfel scapi de stările de iritare şi nervozitate. Mai mult, în urma unui studiu realizat în 2013, s-a descoperit că activitatea sexuală poate duce la eliberarea completă a durerilor de cap şi migrenelor, în cazul anumitor pacienţi.

Reduce stresul şi te ajută să dormi. Odată eliminate acele endorfine, scade şi nivelul stresului. Studiile arată că acele cupluri care fac sex frecvent se confruntă foarte rar cu hipertensiunea şi reacţionează mult mai sănătos în situaţiile stresante. În plus, sexul ajută şi la apropierea partenerilor, întăreşte relaţia şi îi face să se simtă bine în corpul lor şi să aibă o părere mai bună despre ei. Cât despre calitatea somnului, orgasmele ajută la pregătirea corpului pentru somn în urma eliminării hormonului prolactina. Chiar dacă te afli în perioada menstruală, nu uita să te protejezi. Nu doar pentru a evita o sarcină nedorită, ci şi pentru a evita transmiterea bolilor sexuale.

Apetitul pentru sex este mai mare în perioada menstruală. Nu toate femeile se simt atractive în perioada menstruală, cu atât mai puţin pregătite de o partidă bine-meritată de sex. Dar de cele mai multe ori, şansele să fii mai excitată în aceste zile sunt mai mari. Fluctuaţia hormonală şi creşterea circulaţiei sângelui în zona pelvisului joacă un rol foarte important. În prima zi de menstruaţie, de exemplu, nivelul de estrogen şi testosteron este scăzut, dar începând cu ziua a treia, creşte. Multe cercetări arată că apetitul sexual al femeilor creşte în aproapierea perioadei de ovulaţie, mai exact, cu 10-16 zile înainte de începerea menstruaţiei, în timp ce alte femei simt o nevoie mai mare de a face sex chiar în timpul menstruaţiei.

Preluat de la: csid.ro