apps-for-social-networks-used-for-online-networking-on-phone-1024x683-1.jpeg

Folosesc Revolut pentru o bună gestionare a banilor, CFR Călători pentru bilete la tren și Uber/Bolt pentru zilele când întârzii la facultate. Odată ce mi-am început studiile la Timișoara, m-am trezit cu șapte aplicații mobile noi în telefon. Unele dintre ele îmi erau total necunoscute, iar pe altele am început să le privesc cu alți ochi.

Știi că vei avea 90 % reducere la călătoriile cu trenul prin România? Deși mulți studenți sunt sceptici în privința călătoriilor cu trenul, majoritatea au utilizat măcar o dată acest mijloc de transport. Și o bună parte din majoritate a ajuns la gară și măcar o dată au auzit din partea opusă a sticlei de la ghișeu replica: „Nu mai avem bilete la acest tren”.
Pentru a evita astfel de situații, recomand să instalați aplicația mobilă CFR Călători. Aceasta vă permite să cumpărați biletele online, să prezentați direct din aplicație biletul, să urmăriți dacă sunt întârzieri și să vă alegeți locul pe care îl veți ocupa în timpul călătoriei.

Aplicația este disponibilă pe Google Play, AppStore și Huawei AppGallery.

Uneori este foarte greu să te trezești pentru cursul de la ora 8.0. În cazul meu este de două ori mai dificil, deoarece căminul în care stau este la trei kilometri distanță de universitate. Așadar, ca să ajung la 8.0, trebuie să mă trezesc la 6.0. Pentru că uneori nu reușesc să fac asta, iar transportul public întârzie aproape mereu, sunt nevoită să-mi cheltuiesc bursa și pentru călătoriile cu Uber-ul sau Bolt-ul.
Majoritatea studenților din România sunt cazați aproape de universități și nu au nevoie să ia Uber/Bolt pentru a ajunge la facultate, însă aleg acest mijloc de transport pentru a ajunge dintr-un capăt în altul al orașului sau în diminețile când revin de la petreceri, iar transportul public încă nu circulă.

Aplicațiile sunt disponibile pe Google Play, AppStore și Huawei AppGallery.

Prietenii mei recomandă TransTim (pentru Timișoara). Aplicația vă prezintă orarul transportului public care v-ar putea ajuta să vă faceți un grafic pentru când ar trebui să ieșiți din cămin ca să ajungeți la timp la destinație. Oricum este important să repet că transportul public deseori întârzie grav.
TransTim este disponibilă doar pe Google Play.
Majoritatea orașelor mari din România au o aplicație mobilă pentru orarul transportului public. Iată câteva dintre ele.
# Info Transport București
# CTP Cluj-Napoca
# Moovit
# Tranzy

Visul meu din liceu de a primi toate temele online împreună cu termenele-limită pentru predare s-a transformat în realitate când am început facultatea.
Din discuțiile cu prietenii din alte orașe am aflat că Google Classroom este o aplicație utilizată pe scară largă de universitățile românești pentru a facilita comunicarea dintre studenți și profesori. Pe Classroom primim toate temele, avem un calendar care ne ajută să ne organizăm eficient timpul și care ne trimite notificări pentru a ne aminti de proiectele pe care le avem de predat.
De asemenea, profesorii ne transmit pe Classrom și oportunități de angajare, de voluntariat sau stagii de practică.

Aplicația este disponibilă pe Google Play, AppStore și Huawei AppGallery.

Aplicația mobilă pe care o evitam când eram acasă și care a devenit de neînlocuit de când am început facultatea. Pe WhatsApp avem grupul comun cu colegii de la jurnalism și tot aici se fac grupurile de lucru atunci când avem proiecte. Conexiunea cu locatarii din cămin o avem pe WhatsApp și grupurile de la voluntariat la fel.

Folosim Telegram pentru a ne trimite fișiere într-o calitate înaltă sau pentru grupurile cu prietenii.

Revolut este o alternativă bancară sub formă de aplicație. Majoritatea studenților aleg să folosească Revolut datorită facilităților pe care le oferă. Revolut permite transferuri instante fără comisioane, pentru ieșirile cu prietenii are opțiunea de split care vă ajută să împărțiți nota de plată. Totodată, aplicația permite și schimbul valutar fără comisioane, iar la sfârșitul zilei vă arată cheltuielile făcute pe parcurs.

Pe lângă aplicațiile menționate mai sus, mai poți avea nevoie de Tazz, Glovo, Bolt Food, Lidl Plus, My Orange, My Vodafone sau aplicațiile de la Auchan și Profi.

Voi ce alte aplicații ați început să utilizați în timpul facultății?

Preluat de la: diez.md