rusia.jpeg
Moscova a declarat un angajat al ambasadei Republicii Moldova persona non grata. Șeful misiunii diplomatice a Moldovei la Moscova, Lilian Darius, a primit o notă corespunzătoare în acest sens.

„Pe 25 aprilie, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darius, a fost chemat la Ministerul de Externe al Rusiei și a blamat în legătură cu demersurile neprietenoase ale oficialilor de la Chișinău față de Rusia. Darius a primit o notă de la minister că, drept răspuns la decizia nejustificată a autorităților moldovenești din 19 aprilie de a declara persona non grata a unui angajat al ambasadei Rusiei în Moldova, partea rusă declară persona non grata a unui angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia”, au declarat oficialii de la Kremlin.

Moscova a mai adăugat că va bloca intrarea unor oficiali moldoveni în Rusia ca răspuns la declarațiile lor anti-ruse, precum și din cauza aderării Chișinăului la listele de sancțiuni ale UE.


Amintim că, pe 19 aprilie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova a anunțat că a declarat drept persona non grata pe teritoriul țării noastre un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, acesta fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit informațiilor, acesta a fost numit persona non grata pentru acțiuni incompatibile cu statutul diplomatic, în conformitate cu prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice (1961). Acest fapt a fost comunicat părții ruse în după-amiaza zilei de 19 aprilie, odată cu convocarea la sediul MAEIE a Ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov.

Preluat de la: diez.md