Peste 500 de mii de oameni au contribuit timp de peste 15 zile la gestionarea accidentului. Oficial, se știe de 31 de victime, 28 dintre care au fost „lichidatori”, primii care au intervenit la fața locului, însă nu se știe cât de mulți oameni au murit sau au avut probleme medicale în urma expunerii la radiație. După accident, autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces.

Raportul Forului Cernobâl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Organizația Mondială a Sănătății, a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9 000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane expuse masiv la radiația provocată de incident pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4 000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

Precum și alți cetățeni din fosta Uniune Sovietică, peste 3 550 de moldoveni au fost mobilizați la acțiunea de lichidare a avariei de la Cernobâl.

„Acolo ne-au spus că vom lucra la curăţarea deşeurilor nucleare de după explozie. În fiecare zi, la ora cinci dimineaţa, deja eram în maşini. Acestea se numeau «maşini murdare» pentru că erau contaminate de radiaţie. La staţie, ne urcam pe o platformă, măsuram radiaţia şi calculam timpul care trebuia petrecut acolo. Eu am fost pe reactor de 24 de ori. Acolo aveam dreptul să ne aflăm doar un minut. Acest minut mi se părea că durează veşnic. Noi primeam o mare doză de radiaţie. Ni se spunea că nu avem voie să fim afectaţi de mai mult de 0,5 roentgen pe oră. Dar eu cred că era mai mult de trei, deoarece noi cunoşteam că eram afectaţi de radiaţie după ochi. Ochii erau roşii, aveam spasme şi schimbări de comportament.”

^{Alexandru Motângă, oraşul Ialoveni. Interviu oferit pentru DW-Chișinău.}

Preluat de la: diez.md