rubla.jpg
Regiunea Herson din Ucraina, ocupată de Rusia, va trece la utilizarea rublei începând cu 1 mai.

Vicepreşedintele administraţiei regiunii, Kirill Stremousov, a declarat pentru RIA Novosti că perioada de tranziţie va dura până la patru luni, timp în care vor fi în circulaţie atât rubla rusească, cât şi grivna ucraineană. După aceea, va avea loc o tranziţie completă la rublă.

CNN notează că nu a reuşit să verifice în mod independent declaraţia lui Stremousov. Rapoartele anterioare au confirmat că forţele ruseşti au instalat marţi un nou guvern local în Herson.

Acest lucru a avut loc la câteva zile după ce forţele ruseşti au preluat controlul asupra clădirii Consiliului Local din Herson, înlăturând guvernul ales.

Stremousov a mai spus că este exclusă întoarcerea regiunii Herson în Ucraina.

„Este imposibil. Regiunea Herson se va dezvolta economic. Kievul nu va mai putea să-și impună politica nazistă urâtă asupra pământului nostru, care vizează distrugerea oamenilor și a identității acestora”, a spus Stremousov.

Totodată, potrivit acestuia, nu există planuri de organizare a „niciunui referendum” în regiune.

„Propagandiștii ucraineni răspândesc povești false despre crearea Republicii Populare Herson pentru a intimida populația locală”, a spus Stremousov.

Anterior, șeful adjunct al Ministerului de Externe al Rusiei, Andrei Rudenko, a declarat că instituția nu cunoștea nimic despre pregătirea unui referendum la Herson privind aderarea la Rusia.

Regiunea Herson din Ucraina se învecinează cu Crimeea. Ministerul rus al Apărării a anunțat luarea sub control deplin a Hersonului pe 2 martie. Pe 15 martie, Forțele Armate Ruse au preluat controlul deplin asupra întregului teritoriu al regiunii Herson.

Zece zile mai târziu, Reprezentantul Permanent al Crimeei pe lângă Președintele Rusiei, viceprim-ministrul regiunii Gheorghi Muradov a declarat că în regiunea Herson și în sudul regiunii Zaporojie a Ucrainei au început să se formeze noi administrații militar-civile, controlate de militarii ruși.

„Procesul de difuzare a televiziunii și radiodifuziunii rusești a fost lansat, oamenii folosesc din ce în ce mai mult ruble rusești”, a declarat Muradov pentru RIA Novosti.

Pnetru mai multe detalii despre situația actuală din Ucraina, accesează livetextul anexat aici.


Primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, în jurul orei 5.0, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în regim livetext în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Preluat de la: diez.md