Oleg-Condrea-1.jpg

Absolvent al Facultății de Arte Plastice și Design de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a luat premiul „CEL MAI BUN SCENARIU DE SCURTMETRAJ DRAMATIC” în cadrul Cannes 7th Art Awards 2024.

Oleg Condrea, fost student la Facultatea de Arte Plastice și Design, a luat premiul  Best Short Drama Screenplay/Cel mai bun scenariu de scurtmetraj, dramă, la Festivalul Internațional de Film Independent Cannes 7th Art Awards, ediția a 5-a, cu proiectul său „Tangled Tails”. În prezent, Oleg Condrea este mentor la programul de studii ANIMAȚIE în cadrul Facultății pe care a absolvit-o.

Primul său job în industrie a fost la Moldova Film, urmat de experiențe la Frimu Films și Froggy Heart în animație. Iar participarea sa la workshopul Animation Worksheep a fost o piatră de temelie, oferindu-i ocazia să câștige o bursă la cel mai mare festival de animație din Europa, la Annecy.

Același scenariu a obținut și alte peste 80 de premii în ultimele 6 luni, la festivaluri importante din New York, Florence, Berlin, Paris și Londra. Oleg Condrea spune: „Pentru mine, „Tangled Tails” este un scenariu extrem de personal, căruia i-am oferit lacrimi și fiori în fiecare noapte de scris.”

„Tangled Tails” (cozi încâlcite) spune povestea unui câine înțelept care se confruntă cu provocări majore, luptând împotriva bolii, fricii și dependențelor care îi amenință familia. În doar șapte pagini, Oleg Condrea a reușit să creeze un scenariu profund și emoționant, demonstrând o abilitate deosebită în arta povestirii și o înțelegere profundă a naturii umane.

Cu onoare și gratitudine pentru efort și dedicație, administrația UPSC vă adresează sincere felicitări Dlui Oleg Condrea pentru rezultatele remarcabile obținute, urându-i succese mari în continuare!

Acest material a fost scris și redactat de echipa UPSC. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Preluat de la: diez.md