THE-TOP-CLASSIC-WINES-3-1.jpg
În premieră, vinul Negru de Purcari 2019 este inclus în Decanter TOP Classic Wines 2021, fiind unul dintre cele mai bune vinuri din lume ale anului 2021 și unicul vin din Moldova care a obținut acest statut. Negru de Purcari a fost nominalizat de către renumita Master of Wine, Caroline Gilby.

Pentru TOP Classic Wines, Decanter reunește cei mai titrați și cu renume specialiștii din lumea vinului, care realizează unul dintre cele mai prestigioase clasamente din industrie. Experții selectați nominalizează și degustă vinuri de valoare din toate colțurile lumii, care au impresionat piața și consumatorii în anul 2021.

La prima etapă, în elaborarea TOP Classic Wines, echipa Decanter degustă peste 30 000 de vinuri din întreaga lume. Membrii echipei, experți internaționali din domeniu, nominalizează cele mai impresionante vinuri, clasându-le în una dintre cele trei categorii: vinuri clasice, vinuri neobișnuite și vinuri cu cel mai bun coeficient preț/ calitate. 

Pentru a fi nominalizate pentru Decanter Wines of the Year și încadrate în cele trei categorii, toate vinurile trebuie să fie evaluate drept „excepționale” în cadrul degustărilor din cursul anului. Odată ce un vin este nominalizat, acesta trece o altă etapă de evaluare – degustarea în orb, în urma căreia se ia decizia de a fi sau nu inclus în lista Decanter. 

Negru de Purcari a fost evaluat ca fiind un vin excepțional, clasat alături de alte vinuri celebre, cum ar fi: Dom Pérignon 2008, Sassicaia 2018 (Tenuta San Guido), Hill of Grace 2016 (Henschke). 

Această realizare unică reprezintă un tribut adus pentru munca întregii echipe de la Château Purcari și o recunoaștere a valorii vinului Negru de Purcari, care își ocupă binemeritat locul alături de brandurile premium cu renume internațional, contribuind la promovarea Republicii Moldova pe harta mondială a vinurilor.

Directorul general al Château Purcari, Victor Bostan a subliniat că: „Reușitele pe care le obținem sunt un motiv de mândrie. Prin aceste rezultate remarcabile ne bucurăm să contribuim la promovarea țării noastre și a Wine of Moldova la nivel global. Avem o misiune importantă – să arătăm întregii lumi că în Republica Moldova se produc vinuri de calitate, create cu multă grijă și pasiune, de oameni care își fac munca cu suflet. Aprecierea pentru Negru de Purcari, confirmă angajamentul nostru pentru adevăratele valori și aspirația noastră de a face vinuri excepționale”. 

Negru de Purcari 2019 este un vin nobil, care se remarcă printr-o culoare saturată rubinie-închisă și cu un gust bogat. Negru de Purcari este produs din struguri Cabernet Sauvignon (55 %), Saperavi (40 %) și Rară Neagră (5 %), care surprinde printr-un buchet complex şi intens, cu nuanțe de fructe dulci, prune coapte și smochine, urmate la final de arome fine de mirodenii și șofran.

Unul dintre cele mai bune vinuri ale anului 2021 a fost obţinut din struguri recoltaţi şi selectaţi manual, vinificaţi prin metoda tradiţională și maturat timp de 18 luni în barrique franțuzesc de stejar. De-a lungul anilor, valoarea vinului Negru de Purcari a crescut și continuă să aducă performanță pentru întreaga echipă Château Purcari. 

De la prima medalie de aur, obținută în 1878, la Expoziția Mondială de la Paris și până astăzi, Negru de Purcari continuă să cucerească cunoscătorii, iubitorii și profesioniștii din lumea vinului. În acești aproape 150 de ani, Negru de Purcari a rămas la fel de apreciat, atât pe plan internațional, cât și local, confirmând prin fiecare medalie, prin fiecare apreciere și fiecare sticlă deschisă, statutul său de rege al vinurilor roșii din Moldova.

Pentru a celebra această realizare importantă, echipa Château Purcari a lansat un set limitat pentru iubitorii de vin, care include: o sticlă de Negru de Purcari 2019, un tirbușon profesional, un pahar pentru vin roșu și un tur ghidat pentru două persoane la Château Purcari. Acest set poate fi achiziționat atât în retail, cât și în vinoteci. 

Preluat de la: diez.md