lvov.jpg

Zilele trecute, Forumul european al tineretului i-a acordat titlul de „Capitală Europeană a Tineretului 2025” celui mai mare oraș din vestul Ucrainei – Lviv. Este pentru prima dată în istoria concursului când un oraș câștigă acest titlu aflându-se într-un conflict armat.

Lviv s-a înscris în competiție pe 21 februarie, cu trei zile înainte de declanșarea războiului din Ucraina. Alături de acesta s-au înscris și alte 19 orașe din Europa, însă doar patru au ajuns în marea finală: Fuenlabrada (Spania), Izmir (Turcia), Tromsø (Norvegia) și Lviv (Ucraina).

Programul activităților pentru tineret, în anul 2025, organizate în Lviv va include forumuri despre dezbateri pe diverse probleme, cum ar fi securitatea, știința și industria creativă. De asemenea, va avea loc un eveniment care va dura 24 de ore și va include traininguri, discuții și divertisment pentru tineri și organizațiile de tineret din toată Europa. Printre temele care vor fi abordate în cadrul acestui program se regăsesc: voluntariatul, dezvoltarea competențelor personale și angajarea tinerilor.

Pentru anul 2022, capitala europeană a tineretului a devenit Tirana (Albania). Pentru 2023 – Lublin (Polonia), iar pentru 2024 – Ghent (Belgia).

Preluat de la: diez.md