276171374_3262242784010107_4385968595202636975_n.jpeg
Astăzi este cea de-a 24-a zi de război. Situația rămâne tensionată, în orașele Ucrainei continuă să se audă bombardamente. În această noapte, Volodâmâr Zelenski a lansat un apel către Rusia, afirmând că este „timpul” să se discute despre „pace și securitate”. Acest livetext are scopul de a vă informa despre cele mai recente știri pe subiectul atacului Rusiei în Ucraina.

13.02. Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat că, în premieră, armata rusă a folosit o rachetă de tip „Kinjal” în „operațiunea militară” din Ucraina. Ținta acestui atac a fost distrugerea depozitului cu muniții subteran din regiunea Ivano-Frankivsk.

10.51. Viceprim-ministra Ucrainei, Irâna Vereșciuk a declarat că pe 19 martie, vor fi deschise 10 coridoare umanitare, inclusiv pentru locuitorii orașului Mariupol, care este înconjurat de trupe rusești și este supus bombardamentelor.

Autobuzele vor duce civilii la Zaporojjie.

10.34. Ministerul rus al Apărării a anunțat că a utilizat rachete hipersonice „Kinjal”, pentru a distruge un depozit subteran de arme și muniții aeriene în vestul Ucrainei, notează Meduza.

Potrivit Moscovei, acest tip de rachetă, cu manevrabilitate ridicată, sfidează toate sistemele de apărare antiaeriană, iar utilizarea acestui tip de rachetă este o premieră în conflictul din Ucraina.

10.24. Ministerul Apărării al Ucrainei a actualizat pierderile armatei ruse până în ziua de 19 martie.

# Persoane – aproximativ 14 400;
# Aeronava – 95;
# Elicoptere – 115;
# Tancuri – 466;
# Vehicule blindate – 1 470;
# Sisteme de artilerie – 213;
# Mijloace de apărare aeriană – 44;
# Sisteme reactive de incendiu cu salve – 72;
# Cisterne – 60;
# Vehicule – 914;
# Nave (barci) – 3;
# Nivel operațional și tactic UAV – 17.

Subliniem că, pe 2 martie, Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat ultima dată numărul soldaților decedați – 498. Rusia nu a confirmat datele prezentate de Ucraina.

Autoritățile americane spun că Rusia a pierdut cel puțin 7 000 de soldați.

9.44. Procuratura generală a Ucrainei a anunțat că de la începutul războiului, au fost omorâți 112 copii, iar 140 au fost răniți. De asemenea, au fost înregistrate aproape 2 000 de cazuri de crime de război.

gp.gov.ua

9.25. Negocierile dintre Ucraina și Rusia ar putea dura câteva săptămâni. Cu toate acestea, există semne că poziția Moscovei în negocieri a „devenit mai adecvată”, a declarat consilierul șefului cabinetului președintelui Ucrainei, Mâhailo Podoleak, scrie Unian, cu trimitere la Bloomberg.

9.17. La Mariupol continuă luptele pentru uzina „Azovstal”, informează Hromadske.

Vadim Denisenko, un consilier al ministrului de interne, a declarat că uzina a fost „practic distrusă” din cauza bombardamentelor cu rachete a trupelor ruse.

8.14. Imagine din satelit de lângă Mariupol. Oamenii părăsesc masiv orașul, coloană de mașini se îndreaptă spre Berdiansk.

Unian

7.55. Rezumatul dimineții de 19 martie al Statului Major al Forțelor Armate din Ucraina:

# Trupele ucrainene au distrus mai multe coloane de echipamente rusești în regiunile Nikolaev și Sumî pierderile sunt în curs de precizare;
#A fost omorât generalul-locotenent Andrei Mordviceev, care a fost comandantul armatei 8 din Districtul Militar de Sud al Forțelor Armate a Federației Ruse;
# Există posibilitatea ca, din cauza pierderilor mari, conducerea rusă să înceapă să se mobilizeze pentru a continua războiul;
# Forțele de rachete antiaeriene și avioanele de luptă ale Ucrainei au lovit 12 ținte aeriene ale Forțelor Armate Ruse: două avioane, trei elicoptere, trei drone și patru rachete de croazieră;
# Soldații ruși răniți sunt predați, în mare parte către către Gomel, regiunea Blearus. Toate instituțiile medicale cu secții chirurgicale sunt implicate în tratamentul personalului militar, chirurgii lucrează non-stop, iar toate operațiile planificate ale cetățenilor din Belarus sunt fie anulate, fie amânate pe termen nelimitat.

7.35.  Volodâmâr Zelenski a venit cu o nouă declarație.

„Negocieri legate de pacea și securitatea pentru Ucraina sunt singura șansă a Rusiei de a minimiza daunele cauzate de propriile greșeli. Este timpul să ne întâlnim. E timpul să discutăm. Este timpul să restabilim integritatea teritorială și justiția pentru Ucraina”, a spus Volodâmâr Zelenski.


Primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, în jurul orei 5.0, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în regim livetext în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Preluat de la: diez.md