razboi-1.jpg
Astăzi se face a 16-a zi din momentul invaziei Rusiei asupra Ucrainei. Pe parcursul nopții, au fost raportate explozii în mai multe orașe. În Luțk și Dnipro au fost lansate rachete pentru prima dată. Bombardări au loc și în Ivano-Frankivsk. Între timp, liderii UE au votat pentru începerea procesului de integrare a Ucrainei în UE. Acest livetext are scopul de a vă informa despre cele mai recente știri pe subiectul atacului Rusiei în Ucraina.

13.02. Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, a anunțat că, până în prezent, 2,5 milioane de oameni au părăsit Ucraina.

11.56. În războiul din Ucraina vor fi implicați voluntari din partea Rusiei. Putin și-a dat acordul. Mai multe detalii, AICI!

11.43. Militarii ucraineni au eliberat de sub ocupația rusă cinci sate din raionul Cernihiv. „Unitățile militare ale Federației Ruse nu sunt capabile să desfășoare acțiuni de luptă în plină forță. Soldații sunt în panică din cauza că au fost lăsați fără sprijin de conducerea superioară. Starea morală și psihologică a soldaților nu contribuie la îndeplinirea sarcinilor”, se arată într-un mesaj al Batalionului „Nord”.

Informația nu a fost confirmată de autoritățile din Rusia.

11.02. În Cernihiv, pe parcursul nopții, armata rusă a bombardat un stadion și o bibliotecă.

10.55. Autoritățile ucrainene anunță și pentru ziua de astăzi mai multe rute de evacuare din diferite orașe.

10.38. Ministerul Apărării din Rusia a declarat că orașul Volnovaha și satele Oliginka, Veliko-Andoli, Zelenâi Hai sunt luate sub controlul armatei ruse.

Informația nu a fost confirmată de autoritățile din Ucraina.

De asemenea, partea rusă mai afirmă că a scos din funcțiune aerodromurile militare din Luțk și Ivano-Frankivsk, localități unde autoritățile ucrainene raportează explozii.

9.30. Aleksandr Lukașenko a zburat în această dimineață la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin. Despre aceasta a anunțat presa din Belarus.

Liderii ambelor țări vor discuta subiecte de actualitate ale relațiilor bilaterale, despre dezvoltarea cooperării coaliției și despre situația economică din ambele state în contextul sancțiunilor impuse de Occident. Pe agenda discuțiilor se află și situația din Ucraina.

8.10. Pe 10 martie, la Versailles, a avut loc o reuniune informală a Consiliului European, în urma căreia șefii de stat și de guvern au convenit asupra unei declarații comune. În această noapte, pe site-ul Consiliului UE a apărut textul declarației comune a liderilor europeni. Astfel, Rusia și Belarus au fost numite responsabile pentru războiul din Ucraina.

Textul integral îl puteți citi AICI.

7.56. Comentariul Ambasadei Rusiei în Statele Unite în legătură cu decizia Meta (Facebook, Instagram) de a elimina parțial restricțiile privind incitarea la violență în timpul războiului în legătură cu armata rusă, cu Putin și cu Lukașenko.

„Cerem autorităților americane să oprească activitățile extremiste ale Meta și să ia măsuri pentru a-i aduce pe făptuitori în fața justiției. Utilizatorii de Facebook și Instagram nu le-au acordat liderilor acestor platforme de internet dreptul de a determina criteriile adevărului și de a pune un popor împotriva altuia.”

7.42. La ora actuală, sunt raportate explozii în orașul Ivano-Frankivsk.

7.37. În urma loviturilor de rachete din Dnipro, a decedat o persoană. Anunțul a fost făcut de Rada din Ucraina.

7.33. „Liderii UE au spus «Da» eurointegrării ucrainene. Procesul a început. Acum depinde de noi și de ucraineni să o facem rapid. Națiunea ucraineană eroică merită să știe că este binevenită în UE”, a scris președintele Lituaniei pe pagina sa de Twitter.

7.24. Pentru prima dată au avut loc explozii în orașele Luțk și Dnipro de la începutul războiului în Ucraina.

Despre exploziile din Luțk a anunțat primarul orașului, iar despre cele din Dnipro – Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Situații de Urgență.

zn.ua

7.10. UNICEF anunță că de la începutul războiului și până pe 10 martie din Ucraina au plecat peste un milion de copii. Potrivit organizației, aceștia s-au refugiat împreună cu familiile lor în următoarele țări: Moldova, România, Polonia, Ungaria și Slovacia.

Ieri, ombudsmana pentru drepturile omului în Ucraina, Liudmâla Denisova, a anunțat că de la începutul războiului și până pe 10 martie, au murit 71 de copii, iar peste 100 au fost răniți.

6.50. Primarul orașului Mariupol, Vadâm Boicenko, a înregistrat o nouă adresare video în care relatează despre teroarea prin care trec 400 000 de locuitori ai orașului. „În a 15-a zi este un război se duc lupte cinice și distructive împotriva umanității. Două zile de iad, de Armaghedon, pe care trupele ruse ni l-au făcut. Rușii trag cinic din arme interzise în zone rezidențiale. Ieri, au bombardat cinic pe Serviciul de Stat de Urgență. La fiecare 30 de minute aviația militară rusă distruge clădirile civile, ucigând populația noastră: bătrâni, femei, copii. Acesta este un genocid pe care rușii a făcut-o. armata, condusă de teroristul lor Putin”, a spus primarul.

6.35. Coloana militară care se întindea pe o suprafață de 60 de km a fost parțial „decapitată” în apropriere de Kiev. Acest lucru este dovedit de noile fotografii de pe satelit publicate de CNN.

CNN

CNN

6.30. Facebook și Instagram elimină parțial restricțiile privind incitarea la violență în timpul războiului în legătură cu armata rusă, cu Putin și cu Lukașenko. Meta (compania-mamă a Facebook și Instagram) a permis locuitorilor din unele țări să se expună negativ împotriva rușilor, scrie Reuters, citând documente interne ale companiei.

Această regulă se aplică numai atunci când mesajul se referă la războiul din Ucraina. Rețeaua socială și-a schimbat politica față de apeluri la  „moartea ocupanților ruși”, dar nu va permite mesaje legate de moartea populației civile din Rusia, potrivit unui comunicat al unui reprezentant al Meta, citat de agenție. De asemenea, noua regulă nu se va aplica prizonierilor de război ruși.

Această „posibilitate” va fi valabilă pentru utilizatorii din Armenia, Azerbaidjan, Estonia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Slovacia și Ucraina.

În plus, Facebook și Instagram vor permite utilizatorilor din Polonia, Ucraina și Rusia să scrie postări care cer „moartea președintelui rus Vladimir Putin sau a președintelui belarus Alexander Lukașenko”.


Primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, în jurul orei 5.0, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în regim livetext în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Preluat de la: diez.md