IMG_9157.jpg

În perioada 16-18 septembrie, în Chișinău a avut loc Techstars Startup Weekend Chisinău 2022. Evenimentul a inspirat studenți, cercetători și antreprenori din Moldova către inovație și progres tehnologic. Acesta a întrunit speakeri motivaționali din străinătate, cum ar fi Simone Demelas – directorul și fondatorul Boost Italy, Alex Goroveanu – fondatorul Questo, Emil Chichioi – fondatorul Bloomcoding, precum și mentori naționali și internaționali, investitori și facilitatori de peste hotarele țării.

„Astfel de evenimente vin să capaciteze viitorii fondatori de startup-uri din Moldova și să le insufle curajul de a se avânta într-o adevărată aventură de fondare a unui startup. Unii la rândul lor, vor înțelege că lumea afacerilor tehnologice nu este pentru ei și ar dori să aleagă altă cale, dar și acest aspect este important de aflat cât mai devreme. Noi, la Startup Moldova ne dorim consolidarea și creșterea ecosistemului, pentru că Moldova dispune de talent tehnologic enorm. Acesta doar trebuie motivat și dotat cu resursele necesare pentru creare și inovație!”, a afirmat directorul executiv al Fundației Startup Moldova, Natalia Bejan.


Startup Moldova

Astfel de evenimente sunt importante și datorită faptului că persoanele își fac noi relații sociale. Unii participanți vor face cunoștință cu echipa, alături de care poate vor lucra ani buni, iar alții poate își vor cunoaște viitorii investitori sau mentori, care împreună vor contribui la creșterea economică a întregii țări.


Startup Moldova

„Evenimente precum 54 de ore TechStars Startup Weekend găzduit de Startup Moldova sunt un element esențial pentru crearea unei viitoare culturi a antreprenoriatului și a inovației. Nu ne putem aștepta ca sistemele școlare și părinții să ofere capacitarea și abilitățile de echipă necesare pentru a reuși într-o economie în continuă schimbare. Expunerea și schimbul de idei, mentori, judecători și participanți tineri într-un mediu distractiv și antrenant lasă beneficii de durată tuturor părților”, a menționat Philip M. Sparks, fondatorul iCanDo52 din Dubai, și mentor în cadrul evenimentului.


Startup Moldova

Câștigătorii ediției din acest an sunt:
# „Parktronic” – o aplicație ce sugerează locurile libere pentru parcare pentru șoferii din Chișinău cu ajutorul inteligenței artificiale;
# „Aidly” – o platformă destinată facilitării conexiunii dintre psihoterapeuți și pacienți din țară, asigurând siguranța și confidențialitatea utilizatorilor;
# „Hippocrates Monitor” – o aplicație ce permite stocarea parametrilor medicali ai utilizatorului, oferind analiza statistică a rezultatelor analizelor medicale și sugestii pentru o viață mai sănătoasă.


Startup Moldova

Fiecare echipă va primi în continuare suport din partea echipei Startup Moldova, dar și din partea mentorilor și partenerilor proiectului.


Startup Weekend a fost organizat grație susținerii sponsorilor Orange Systems și Premier Energy Moldova, dar și suportul partenerilor EU4Moldova: Startup City Cahul, proiect finanțat de Uniunea Europeană în parteneriat cu Suedia și implementat de ATIC, Proiectul UTM: Noaptea Cercetătorilor Europeni și Diez.md.

Preluat de la: diez.md