unseen-studio-s9CC2SKySJM-unsplash-1.jpg

Asociația Obștească „DVV International” lansează cea de-a IV-a ediție a concursului „Dezmințirea propagandei în istoria secolului al XX-lea – îndemn la Pace și dezvoltare”. Oportunitatea este destinată profesorilor de istorie și educație civică, elevilor de gimnaziu și liceu din Republica Moldova.

În timpul concursului de cercetare, participanții vor explora modul în care propaganda a influențat realitățile istorice și viața curentă a oamenilor și a comunităților. Tinerii cercetători vor dezvolta o înțelegere mai bună a valorilor umane cum ar fi pacea, cooperarea sau evoluția. Concursul își propune să ofere elevilor posibilitatea de cercetare istorică, utilizând surse locale, mai puțin valorificate.

# Participanții vor redacta un eseu în formatul paginii A4. Criterii de redactare a lucrării:
volum: cinci-șapte pagini pentru gimnaziu și opt-10 pagini pentru liceu;
— textul poate include imagini, fotografii și alte documente relevante pentru subiectul concursului.
# Fiecare lucrare va fi însoțită de un poster rezumat al eseului în format A1. Acesta este o parte integrantă a lucrării și o prezentare grafică sintetizată a conținutului eseului. Titlul posterului va coincide cu titlul eseului.

Regulamentul integral al competiției poate fi accesat în documentul atașat mai jos.

Cercetarea poate fi redactată în limba română sau rusă. Eseurile vor fi încărcate pe platforma proiectului, în format pdf, conform rigorile tehnice enumerate. Termenul-limită pentru expedierea lucrărilor este 24 martie.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md