DEQLZPT7JI.jpg
A fost suficientă o singură postare prin care cineva și-a împărtășit experiența ciudată din timpul unei întâlniri romantice. În doar câteva zile, sub hashtagul #DateRuim s-au strâns mii de postări ale internauților brazilieni care au ținut să-și mărturisească cele mai stranii întâlniri pe care le-au avut. Condimentate cu dramă pe alocuri, poveștile stârnesc amuzament, dar și surprindere. Iată câteva dintre cele mai populare.

„Am fost la cinema cu o fată, iar acolo ea s-a întâlnit cu fostul ei prieten. Chiar înainte de a se începe filmul, ei au decis să se împace, și astfel, am urmărit filmul în trei.”

„Am ieșit cu un băiat pe care l-am cunoscut pe Tinder. El mi-a cumpărat un churro (prăjitură tradițională portugheză, care este de obicei ieftină), iar când am refuzat să-l sărut, mi-a cerut banii înapoi.”

„Un băiat m-a invitat la o petrecere. M-am îmbrăcat frumos, gândindu-mă că va fi o zi specială. Am ajuns acolo și am realizat că e un cerc religios.”

„Am ieșit cu un băiat timp de cinci zile. Am fost împreună în Rio de Janeiro în vacanță, iar în ultima zi m-a jefuit.” *Întrebată în comentarii cum s-a întâmplat, tânăra a povestit că l-a rugat să-i cumpere o apă și i-a dat portmoneul său. De atunci nu l-a mai văzut niciodată. 

„Am învățat limbajul semnelor pentru că m-am îndrăgostit de un băiat surd. Când ne-am întâlnit, el mi-a explicat prin semne că e gay.”

„Vorbeam cu un băiat mai mare decât mine și m-am îndrăgostit de el. Odată, am mers la un spectacol cu mama mea și ea l-a sărutat.”

„Prima mea întâlnire virtuală a durat 1 an și 7 luni. După acest timp, când eram gata să mă mut la ea, am descoperit că era un profil fals al verișorului meu.”

„Am decis să facem sex, iar el m-a întrebat dacă putem să facem asta repede pentru că metroul se închidea curând.”

„Eram cu băiatul de care îmi plăcea și am mers împreună să vizităm mormântul fostei sale prietene. Un picior mi-a rămas blocat în groapa mormântului.”

„Eram la o petrecere cu o fată. Totul mergea bine până când m-a întrebat ce zodie sunt. I-am spus că sunt pești și ea a plecat.”

„Am ajuns într-o cameră de motel cu o fată. Ea mi-a spus că e vrăjitoare și că vrea să mă învețe să văd spirite în oglindă. N-am dormit toată noaptea.”

„M-am îndrăgostit de un băiat, dar bănuiam că mă înșală, așa că am rugat-o pe cea mai bună prietenă să-l testeze. Acum, ei trăiesc împreună, sunt pe cale să se căsătorească, iar eu am să le fiu nașă de cununie.”

„Am fost acasă la iubitul meu să vedem un film. Nimic nu s-a întâmplat, pentru că el avea în camera sa o icoană imensă cu Iisus.”

Preluat de la: diez.md