Pandemia de COVID-19 nu doar că ne-a schimbat radical stilul de viaţă, dar ne-a şi supus la un nivel de stres mult mai ridicat decât de obicei. Iar stresul şi anxietatea afectează inclusiv calitatea tenului şi adânceşte ridurile, în special cele de pe frunte şi din colţul ochilor. Nu este de mirare astfel că una din cele mai cerute intervenţii estetice în această perioadă, după redeschiderea clinicilor, este clasicul tratament cu toxină botulinică, denumită, în limbajul uzual, botox.
Medicul chirurg estetician Ianu Morad mărturiseşte că cererea pentru o astfel de intervenţie este chiar mai ridicată decât în perioada de dinaintea pandemiei. Mai ales că accentul se îndreaptă acum vizual spre zona frunţii şi a ochilor, în condiţiile în care, în public, purtăm mască de protecţie.
“Tratamentul cu toxină botulinică este unul dintre cele mai solicitate în această perioadă pentru a atenua ridurile cauzate de stresul acestei perioade. Injecţiile cu botox nivelează zonele cu riduri, iar pielea capătă un aspect fin, întins. În acest mod, se obţine un chip întinerit, fresh. Este ca şi cum ai revenit dintr-o vacanţă relaxantă sau ai avut parte de un somn odihnitor. Şi asta pentru câteva luni bune. O astfel de impresie ai când te priveşti apoi în oglindă. Efectuată corect, de un medic cu experienţă, intervenţia îmbunătăţeşte considerabil aspectul tenului păstrând trăsăturile naturale”, explică Dr. Iancu Morad.
<!–
Formul de quiz
–>
Chirurgia pleoapelor căzute, la fel de cerută
Blefaroplastia cosmetică, sau chirurgia pleoapelor căzute, conduce în topul celor mai solicitate intervenţii estetice după perioada de izolare la domiciliu, lista de aşteptare pentru o astfel de operaţie fiind acum şi de 3 luni. Medicul chirurg estetician Iancu Morad explică şi motivele care stau la baza unei cereri atât de mari.
“Aceste două luni şi jumătate stresante şi-au lăsat amprenta inclusiv asupra aspectului tenului, mai ales în rândul persoanelor trecute de peste 40 de ani. Fie că am avut parte de insomnii, stări de panică, ori că am stat în casă, fără oxigenarea necesară şi sub efectele nocive ale luminii albastre de la televizor, calculator sau telefon mobil. Una din cele mai des întâlnite probleme este acum laxitatea pielii. Pleoapele superioare sau inferioare au ajuns să atârne inestetic ori să capete un aspect excesiv de bombat, de umflat. În toată această perioadă am primit multe mesaje de la pacienţi, iar, de când am anunţat redeschiderea clinicii, cel mai mare număr de programări a fost pentru intervenţia de blefaroplastie. Este procedura care elimină pielea în exces şi reconstruieşte zona sensibilă din jurul ochilor, oferind un aspect întinerit, natural. Lista de aşteptare este deja prelungită pentru următoarele trei luni”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Blefaroplastia cosmetică este o intervenţie ce durează doar 45 de minute şi îmbunătăţeşte aspectul estetic al ochilor, corectează asimetriile, întinereşte trăsăturile şi oferă luminozitate privirii. Această operaţie se realizează în condiţii de maximă siguranţă, respectând tot protocolul medical de protecţie a pacientului şi a cadrelor medicale.
“Având în vedere că interacţiunea dintre medic, asistente şi pacient durează mai mult de 10-15 minute, înaintea fiecărei intervenţii pacientul va face testul de anticorpi COVID 19. Doar dacă acesta iese negativ vom proceda apoi la operaţia propriu-zisă. Se va face anestezie locală, iar ulterior, prin mici incizii, se elimină pielea şi grăsimea în exces şi se corectează problemele estetice. Timpul de recuperare este de doar câteva zile”, adaugă Dr. Iancu Morad.
Preluat de la: csid.ro