TURKEY.jpg

De la 1 ianuarie, în Turcia a fost introdusă o taxă turistică. Vizitatorii acestei țări vor plăti o taxă suplimentară de 2 % pentru cazarea în hoteluri, sate turistice, moteluri, pensiuni, precum și pentru excursiile organizate de agențiile de turism, transmite novinite.com.

Angajații misiunilor diplomatice și ai organizațiilor internaționale cu statut diplomatic sunt scutiți de taxa de turism.

Decizia privind introducerea unei taxe de turism a fost luată încă din 2019, dar implementarea acesteia a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

Reprezentanții mediului de afaceri din turism din Turcia s-au pronunțat anterior împotriva introducerii acestei taxe pe motiv că va slăbi poziția competitivă pe care o are țara, care, spre deosebire de alte țări, nu a perceput până acum o taxă de turism.

În 2022, autorităţile turce aveau ca obiectiv atragerea a 47 de milioane de turişti şi obţinerea de venituri de 37 de miliarde de dolari. În 2021, veniturile din turism s-au dublat la aproape 25 de miliarde de dolari, dar sub nivelul de 34,5 miliarde de dolari înregistrat în 2019, când 45,1 milioane de turişti străini au venit în Turcia.

Preluat de la: diez.md