aplicatii-educative.jpg
Magazinul de aplicaţii pentru Android va avea în curând o secţiune dedicată special celor mici. Google a anunţat că va lansa în viitorul apropiat o secţiune a magazinului oficial de aplicaţii pentru Android, Play Store, în care se vor regăsi exclusiv produse recomandate copiilor.

Noua secţiune, care va fi inclusă între categoriile principale de conţinut ale magazinului şi va putea fi accesată din ecranul principal, include aplicaţii despre care Google spune că sunt „aprobate de profesori”, scrie news.ro.

În cadrul noii secţiuni, aplicaţiile sunt organizate pe trei categorii de vârstă: pentru 5 ani, pentru 6-8 ani şi pentru 9-12 ani.

Pe lângă prezentarea normală a aplicaţiilor, paginile acestora afişează şi motivele pentru care profesorii le-au considerat potrivite pentru cei mici. Aici se arată vârsta pentru care sunt potrivite şi ce anume pot învăţa cei mici.

Google a vrut iniţial să lansează această secţiune cândva mai târziu anul acesta. Pentru că mulţi copii stau acasă din cauza pandemiei, lansarea a fost grăbită. Din această cauză, secţiunea nu include un număr foarte mare de produse, însă acesta va creşte în viitorul apropiat.

Pentru început, secţiunea aplicaţiilor pentru copii aprobate de profesori va fi disponibilă în Statele Unite, urmând ca lansarea globală să aibă loc în lunile următoare.

Preluat de la: diez.md