FotoJet-8.jpg
„Ce primăvară blândă și generoasă la doar câțiva kilometri de Chișinău”, m-am gândit atunci când am ajuns la Bardar, la familia Luchiță, acolo unde au înflorit primele lalele din acest an. Vreau să vă spun că este complicat să explici prin cuvinte când o afacere depășește condițiile de business și vinde emoții, dar o să încerc, fără patetism, să vă transmit primăvara din suflet pe care am simțit-o acolo.

Noi v-am povestit anterior de nenea Vasile Luchiță, care cu mulți ani în urmă a pus pe roate „afacerea de milioane de miresme la Bardar”. De data aceasta însă, noi am discutat cu fiul său Gheorghe, care deja câțiva ani la rând dezvoltă alături de familie acest mic colț al miresmelor.

Anul acesta, lalele și narcișii s-au grăbit să ne aducă primăvara și, apropo, au făcut-o într-un mod tare colorat, fiindcă sera de la Bardar a explodat de rozul, albul, galbenul, movul și roșul generos al lalelelor.

„Acum oameni vin mai rar, însă în luna aprilie, atunci când înfloresc lanurile de lalele, oamenii vin ca să se detașeze de gălăgia orașelor. Mai mult decât atât, vreau să spun că datorită clienților care ne susțin și vin să cumpere flori indiferent de sezon, eu rămân acasă dezvoltând această afacere și nu sunt nevoit să plec peste hotare. Iar în calitate de recunoștință a faptului că dânșii cumpără flori, noi le oferim un fel de carduri de acces, ca atunci când revin la noi, de exemplu, în aprilie, când e sezonul lanurilor înflorite de lalele, dânșii să aibă acces gratuit, fiindcă în acea perioadă este stabilită o taxă de intrare de 50 de lei”, spune Gheorghe Luchița.

Iar în timp ce discutam cu gospodarul de la Bardar, venise un grup de cumpărători care și-au adunat în brațe flori și au plecat acasă atât de senini la chip, încât aveam impresia că lalelele au o forță magică de a-i face pe oameni să înflorească.

#gallery-3 { margin: auto; } #gallery-3 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 100%; } #gallery-3 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-3 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Dar cred că în această poveste multe lucruri se datorează și lui Gheorghe Luchiță, pentru care florile nu sunt doar o afacere, pentru dânsul acestea sunt literalmente niște ființe însuflețite care trebuie tratate cu grijă și atenție.

Cred că lucrurile n-ar funcționa la fel dacă n-ar exista la mijloc pasiune. Pentru că, uitându-mă la modul în care interacționează Gheorghe Luchiță cu oamenii și cum le vorbește despre lalele, în cap îmi rula ca pe banda cinematografică o singură frază: „Trebuie să fii tare bun ca florile să te iubească și să fie atât de rodnice cu tine”.

Sunt convinsă că, odată ajunși la Bardar, o să lăsați loc în suflet să vă crească flori, locul acela are o energie caldă, umană și foarte specială. Iar nouă nu ne rămâne decât să vă facem o expediție vizuală acolo și să vă sugerăm să aveți și voi parte de o astfel de experiență.

Apropo, pe lângă procurarea lalelelor sau narcișilor, discutați cu domnul Luchiță, el o să vă povestească tare frumos și cald despre flori. Iar dacă o să ajungeți la vară la Bardar, o să reușiți să prindeți peisajul impresionant al nuferilor care înfloresc în acea perioadă.

Aici găsiți date de contact ale familiei Luchița și nu uitați, primăvara nu este despre anotimp, ea este despre ceea ce alegeți să simțiți. Enjoy!

#gallery-4 { margin: auto; } #gallery-4 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 100%; } #gallery-4 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-4 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Preluat de la: diez.md