march-again-3.jpg

Într-o piață aglomerată și competitivă, diferențiem tot mai greu brandurile de îmbrăcăminte care într-adevăr merită a fi urmărite, dar și mai dificil ne este să le observăm pe cele recent apărute. Astfel, în cele ce urmează vom descoperi împreună povestea brandului tânăr și ambițios March Again, vom face cunoștință cu persoana care stă în spatele său, dar și cu ultima colecție a designerei – de primăvară-vară.

Fondatoarea brandului March Again este Arina Filatova, o tânără designeră care a înțeles că vocația sa este moda încă din copilărie. „Îmi plăcea să cos îmbrăcăminte pentru păpuși. Mai întâi coseam cu mâna, apoi mama m-a învățat să fac acest lucru la mașina de cusut. În timp, am început să cos și pentru mine câte ceva. Practicând această activitate destul de des, am ajuns să creez în doar câteva ore o rochie pe care să o port în aceeași zi.”

Având în vedere pasiunea sa pentru tot ceea ce este frumos, Arina a finalizat Școala de Arte, dar din mai multe motive a ales să-și continue studiile în domeniul economiei, obținând diploma de licență în cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei. Ulterior, tânăra a decis totuși să urmeze și câteva cursuri de design fashion, inclusiv unul în cadrul Universității Luigi Bocconi din Milano, Italia, absolvindu-le cu succes.

Oficial, brandul March Again a fost înregistrat în anul 2018, dar până atunci a existat în calitate de hobby timp de câțiva ani. Denumirea, după cum deja v-ați dat bine seama, vine de la „martie”, pentru că schițele primei colecții au fost realizate exact în prima lună a primăverii. Mai mult, tânăra spune că, pentru ea, cele 31 de zile ale lui martie sunt despre multă energie pozitivă, despre inspirație, noi forțe și dorința de a crea, ceea ce a favorizat alegerea rapidă a numelui de botez pentru mica sa afacere: „Vreau ca acest «martie» și emoțiile pe care le simțim în această perioadă să se repete iar și iar”.

Ceea prin ce se remarcă brandul pe piața autohtonă este îmbrăcămintea atemporală, cu linii și forme clar definite, care are menirea de a reflecta forța interioară a persoanei ce o poartă. Potrivit Arinei, în fiecare colecție se adaugă câte un strop provocator pentru a evidenția senzualitatea și delicatețea posesoarei, iar fiecare piesă vestimentară este creată din stofe de calitate înaltă. În același timp, asupra fiecărui model se experimentează până când se ajunge la croiul ideal, majoritatea dintre ele fiind cusute în doar câteva exemplare.

„Desigur, pe lângă acestea, printre produsele March Again se regăsesc și articole basic care migrează din colecție în colecție, cum ar fi sacoul. Clientelor noastre le este pe plac această piesă, deși nu avem o varietate atât de mare. Unele dintre ele chiar cumpără același model de sacou în câteva culori diferite. Totuși, e important de menționat că hainele basic tot trec prin unele modificări cu timpul, în funcție de tendințe”, adaugă designera.

Nu este un secret că pentru a crea este nevoie de inspirație, iar hainele interesante, care să atragă atenția oamenilor, nu pot apărea din senin. Astfel, Arina se lasă inspirată de muzică, natură, arhitectură, artă și mai ales de tot ceea ce vede în timpul călătoriilor. După fiecare voiaj, tânăra revine la procesul de creație încărcată cu o megadoză de energie, cu un bagaj mare de idei și cu o dorință puternică de a realiza lucrări noi, deosebite.

Momentan, ultima colecție realizată de protagonista acestui material este cea de primăvară-vară, denumită Through smoky thoughts. Aceasta include multe piese transparente care îmbină spiritul rebel cu pasiunea, eleganța și feminitatea. Articolele vestimentare respective au fost prezentate în cadrul Moldovan Brands Runway, iar acum pot fi găsite în magazinul March Again situat pe strada Cojocarilor 20 (cu intrare dinspre strada Hasdeu). Prețul acestor piese nu diferă de cel al hainelor basic.

În prezent, mai multe companii și designeri se orientează spre reducerea consumerismului, spre atragerea atenției asupra problemelor globale și spre necesitatea reciclării. Astfel, designera menționează că realizarea colecțiilor în fiecare sezon nu neapărat contravine direcției slow fashion pe care o urmează brandul său. Potrivit ei, când vorbim despre acest concept, vorbim despre calitate. Respectiv, hainele calitative reduc presiunea și necesitatea de a ne actualiza constant garderoba, întrucât pot fi purtate mulți ani la rând, fără a trebui să fie înlocuite. Mai mult, ulterior acestea ar putea fi refolosite, căpătând o nouă viață, ceea ce la fel constituie un avantaj.

„Este dificil să reziști pe piață atunci când îți dorești să fii prietenos mediului, mai ales în domeniul modei. În prezent, ne confruntăm tot mai des cu problema fast fashion-ului și mass market-ului, dar având în vedere că și slow fashion-ul devine din ce în ce mai popular printre consumatorii conștienți de avantajele sale, avem ocazia să urmărim în timp real cum se schimbă lucrurile.”

Aici este pagina de Instagram a brandului March Again, iar aici este pagina designerei care i-a pus bazele.

Preluat de la: diez.md