the-freestyle.jpg
În cadrul celui mai prestigios eveniment anual de prezentare a noilor tehnologii pe piața mondială CES 2022, compania Samsung a lansat o serie de produse care vin să ofere utilizatorilor noi senzații de interacțiune cu tehnica computerizată. În acest articol vă relatăm despre noile comori lansate de Samsung în anul 2022.

Călătoriile au devenit o tradiție pentru mulți oameni care preferă să se adune în companii mari și să evadeze din urbile monotone. Dacă faceți parte din această categorie, atunci Samsung vă propune un produs inedit care va colora rutina întâlnirilor în aer liber sau la vreo vilă din afara orașului. Este vorba despre ecranul portabil The Freestyle.

samsung.com

The Freestyle este prima tehnologie în lume implementată de Samsung care îți oferă o experiență de vizualizare a conținuturilor de divertisment (video și audio) oricând și oriunde într-un format compact.

samsung.com

830 de grame care îți înlocuiesc un cinematograf

The Freestyle reprezintă o boxă inteligentă și un dispozitiv de iluminare, toate încorporate într-un singur dispozitiv ușor și portabil. The Freestyle cântărește doar 830 de grame, permițând ca orice spațiu neted (de exemplu, un perete) să poată fi transformat cu ușurință într-un ecran cu capacități maxime. Spre deosebire de videoproiectoarele cunoscute de noi, sub formă de „cutie” grea și cu câteva cabluri, care necesită fie o priză prin apropiere sau un laptop compatibil, Freestyle te absolvă de aceste probleme. El este construit pe un suport flexibil care îți permite rotirea acestuia până la 180 de grade, permițând utilizatorilor să urmărească videoclipuri de înaltă calitate fără a fi necesar un ecran separat (de exemplu, un laptop).

samsung.com

Vizionare fără distorsiuni video și audio

Acest dispozitiv a fost înzestrat cu funcții de ultimă generație. Astfel, caracteristicile permit dispozitivului să-și ajusteze automat ecranul la orice suprafață, în orice unghi, până la 100 de inchi (254 de centimetri) în dimensiune oferind de fiecare dată o imagine geometrică clară.

Dacă am vorbit acum despre imagine, a venit timpul să explorăm și sunetul. La bordul dispozitivului găsim un radiator dublu care creează un bas clar și profund, fără distorsiuni, iar capacitatea sa de a reda sunetul la 360 ​​de grade le permite utilizatorilor să audă cea mai depărtată șoaptă.

samsung.com

Dacă nu folosești ecranul portabil pentru vizionarea videoclipurilor, atunci îl poți folosi ca pe o boxă inteligentă care analizează muzica pentru a asocia și proiecta efecte vizuale pe perete sau podea. Cu alte cuvinte, boxa oferă culori pieselor pe care le asculți.

samsung.com

The Freestyle se încarcă prin USB sau de la priză

În ceea ce privește alimentarea, The Freestyle se încarcă prin USB Type C, astfel încât utilizatorii să-l poată lua cu ei oriunde, indiferent dacă sunt în mișcare, într-o excursie în camping sau în alte locuri. Totodată, The Freestyle este este primul ecran portabil care funcționează când este conectat la o priză standard E26.

samsung.com

Smart TV la tine în buzunar

Cu The Freestyle te poți bucura nelimitat de funcțiile unui Smart TV disponibile pe televizoarele inteligente Samsung. Poți privi meciurile de fotbal, serialele preferate de pe Netflix și, de asemenea, poți partaja ecranul smartphone-ului tău pe ecranul portabil.

În prezent, precomanda online este valabilă doar pe piața din SUA, iar în următoarele luni va extinsă în toate țările.

A doua noutate de la CES 2022 ține de lansarea noii game de televizoare (MICRO LED, Neo QLED și Lifestyle), unde utilizatorul va avea posibilitatea să aleagă din mai multe opțiuni de dimensiune a ecranului, accesorii personalizate și cu o calitate a imaginii de ultimă generație. În acest sens, ecranele din 2022 aduc la viață viziunea Screens Everywhere, Screens for all datorită imaginilor realiste, a sunetului imersiv și a experiențelor hiperpersonalizate.

MICRO LED

MICRO LED oferă cea mai bună calitate a imaginii datorită celor 25 de milioane de LED-uri de dimensiuni micrometrice care produc în mod individual lumină și culoare. Modelele MICRO LED arată fiecare detaliu dintr-o scenă, oferind cel mai bun control cu peste un milion de trepte de luminozitate și niveluri de culoare, oferind o adevărată experiență HDR.

samsung.com

În cele din urmă, MICRO LED vine cu caracteristici îmbunătățite de utilizare și personalizare.

# Art Mode oferă utilizatorilor șansa să-și transforme orice cameră într-o galerie de artă, deoarece pot selecta și afișa lucrările lor de artă preferate sau fotografie digitală.

# Multi View permite utilizatorilor să vadă conținut din patru surse diferite simultan – de la oricare sau de la toate cele patru porturi HDMI – la rezoluție 4K și până la 120 de fps.

# Dolby Atmos oferă o experiență audio imersivă datorită difuzoarelor din partea de sus, din cele laterale și cele inferioare pentru un sunet uluitor, multidimensional.

Acest televizor are trei dimensiuni diferite – 110, 101 și 89 inchi.

samsung.com

Neo QLED

Datorită procesorului Neo Quantum și a progreselor din tehnologia imaginii și a sunetului pe care îl oferă, gama Neo QLED 2022 va oferi unele dintre cele mai clare imagini și peisaje sonore imersive posibile.

Gama Samsung Neo QLED 2022 include, de asemenea, Real Depth Enhancer, un algoritm de calitate a imaginii care creează un sentiment de realism a lumii de pe ecranul televizorului.

samsung.com

În plus, gama Samsung Neo QLED 2022 oferă modul EyeComfort care ajustează automat luminozitatea și tonul ecranului datorită unui senzor de lumină încorporat și a informațiilor despre apus/răsărit. Pe măsură ce lumina din cameră se schimbă, ecranul va reduce treptat cantitatea de lumină și va oferi tonuri mai calde. Acest lucru permite o experiență de vizionare mai confortabilă pe timp de noapte prin reducerea luminii albastre care poate afecta calitatea somnului.

Sunetul pe noua gamă Neo QLED primește, de asemenea, o actualizare majoră. Datorită Object Tracking Sound , sunetul se mișcă prin cameră împreună cu obiectul de pe ecran. Pentru a crea această atmosferă, inginerii au încorporat difuzoare puternice orientate vertical.

samsung.com

Lifestyle

Gama de televizoare Lifestyle 2022 vine să ofere utilizatorilor confortul vizual prin introducerea unui nou ecran mat (Matte Display) cu proprietăți antireflexive și antiamprentă pe televizoarele din această serie: The Frame (32 și 85 de inchi), The Sero și The Serif (43 și 65 de inchi).

Smart Hub

Televizoarele smart Samsung 2022 vin cu un nou Smart Hub care oferă posibilitatea utilizatorilor de a-și crea propriul conținut preferat. Astfel, noua tehnologie va ghida „stăpânul” doar către conținuturi relevante bazate pe interese personale irosind astfel mai puțin timp, iar acesta la rândul lui va putea fi investit în activități personale. Și asta nu e tot. Smart Hub pune la dispoziție și o serie de funcții interactive precum:
# Gaming Hub va permite jucătorilor să descopere și să se joace în jocurile pe care le iubesc prin intermediul serviciilor de streaming de jocuri. Utilizatorii vor avea acces la o bibliotecă extinsă de jocuri datorită parteneriatelor dintre Samsung și liderii din industrie – NVIDIA GeForce Now, Stadia și Utomik (n.r. disponibilitatea serviciilor poate varia in funcție de regiune).
# Watch togethernoua aplicație permite utilizatorilor să intre în apeluri video cu prietenii și familia în timp ce urmăresc emisiunile și filmele lor preferate.
# platforma NFT reprezintă o aplicație integrată pentru descoperirea, cumpărarea și comercializarea operelor de artă digitale prin MICRO LED, Neo QLED și The Frame.

Tradițional vă prezentăm și ultimele noutăți legate de monitoarele pentru gaming de la Samsung.

 

Noile modele Odyssey Neo G8, Smart Monitor M8 și UHD Monitor S8 sunt monitoarele actualizate ale modelelor anterioare , care sunt concepute pentru gaming, pentru design și grafică, dar și pentru utilizarea lor la un nivel mai avansat.

De exemplu, Odyssey Neo G8 este primul monitor curbat 4K de la Samsung și cucerește prin contrast și prin profunzimea imaginii în jocurile video.

Samsung.com

Smart Monitor M8 este destinat pentru a a crea colaje, pentru a desena sau pentru a edita imagini.

Samsung.com

Monitorul UHD S8 are un ecran mat care atenuează lumina soarelui și oferă imagine de înaltă calitate.

Samsung.com

Și la final, dorim să vă spunem că Samsung Electronics va oferi posibilitatea utilizatorilor să contribuie prin eforturi proprii la protejarea mediului înconjurător. Această mișcare se numește Together for Tomorrow („Împreună pentru mâine”), este un concept care inspiră Samsung să pună sustenabilitatea în centrul a tot ceea ce face.

Astfel, Samsung intenționează să folosească de 30 de ori mai mult plastic reciclat decât a făcut în 2021. Asta înseamnă că, în 2021, toate cutiile televizoarelor Samsung au inclus materiale reciclate. Pentru anul acesta, compania a dezvăluit că va extinde utilizarea materialelor reciclate și în ambalajele din interiorul cutiilor. Acum, materialele reciclate vor fi încorporate în Styrofoam, suporturi pentru cutii și pungi de plastic.

De asemenea, Samsung introduce sustenabilitatea și în modul în care clienții utilizează produsele. Astfel de experiențe va încuraja consumatorii să reducă amprenta de carbon și să facă schimbări pozitive împreună pentru un viitor mai bun. De exemplu, compania a introdus îmbunătățiri notabile la telecomanda SolarCell, prima sa de acest fel, care elimină risipa bateriilor cu un panou solar încorporat care poate fi încărcat atât ziua, cât și noaptea. Telecomanda primește energie electrică de la frecvențele radio ale dispozitivelor Wi-Fi.

În plus, până în 2025, Samsung plănuiește să facă toate televizoarele și încărcătoarele telefoanelor să funcționeze cu o putere de așteptare aproape de zero, astfel încât produsele să nu consume aproape deloc energie atunci când nu sunt utilizate.

Toate aceste produse marca Samsung au fost prezentate în cadrul CES 2022 în perioada 5-7 ianuarie 2022.

Evenimentul CES 2022 îl poți viziona pe Facebook.

Vizitează contul de Instagram pentru a afla mai multe detalii despre produsele Samsung în Moldova.

Mai multe videoclipuri despre produsele Samsung în Moldova le poți privi pe canalul de YouTube.

Preluat de la: diez.md