brad.jpg
În centrul Chișinăului, a început instalarea pomului de Crăciun. În acest an, va fi utilizat același brad artificial care a fost instalat anul trecut. Jucăriile și ghirlandele, care vor înfrumuseța bradul, de asemenea, sunt cele din anii precedenți.

Responsabilii de la Spații Verzi ne-au comunicat că acum se lucrează la instalarea carcasei. Acest proces va dura 1-2 zile. Bradul urmează să fie gata până la sfârșitul lunii, iar inaugurarea oficială va avea loc pe 1 decembrie.

Facebook/Типичная Молдова

Pomul de Crăciun are înălțimea de 20 de metri și este artificial. Potrivit autorităților, primăria a achitat, în 2018, doar „trei metri din brad”. Restul au fost dăruiți de un agent economic, unul dintre liderii de pe piața locală în ceea ce privesc ghirlandele și decorațiunile de Crăciun. În imaginea de mai jos vedeți cum a arătat bradul în anul 2018, atunci când a fost expus pentru prima dată.

Bradul este instalat în Chișinău din anul 2018. Până atunci, se obișnuia instalarea unui brad natural. De multe ori, brazii treceau prin mai multe peripeții până ajungeau în PMAN. Vă invităm să citiți mai multe despre istoria brazilor din Chișinău AICI!

Preluat de la: diez.md