6-1.jpg

Mi-am urât părul toată viața, ca să mă îndrăgostesc subit de aceasta și să caut soluții la capătul lumii sau al Botanicii ca să-l reanimez. Dacă ai părul creț, dacă bănuiești că ai părul creț sau chiar dacă nu vrei să accepți că părul tău are potențial de onduleuri, te îndemn să urmărești experiența pe care am avut-o cu prima mea tunsoare specifică tipului de păr rebel pe care îl am.

Te-ai obișnuit probabil ca, atunci când intri în frizerie, primii pași pe care îi faci să fie în direcția chiuvetei, unde mâinile dibace ale profesionistului îți vor spăla și masa un pic scalpul. Am aceeași obișnuință, deoarece toată viața conștientă m-am tuns în saloane care au multe tipare de tundere, dar toate pentru părul drept. Nu aveam niciun gând de revoltă, nu știam că se poate altfel, doar acceptam de fiecare dată să mi se îndrepte părul înainte ca să fie tuns, să mi se spele cu produse nepotrivite, să mi se refuze serviciul, fiindcă persoanele angajate la frizerii au o frică teribilă de o podoabă capilară cu onduleuri care solicită muncă în plus.

Ei bine, în cazul tunderii pe păr creț lucrurile stau un pic sau mai mult diferit. Primul pas când intri în salon este să te faci comod în fotoliu și să spui despre așteptările tale de la viitoarea coafură. Dacă ai exemple, e și mai bine. Recomandat ar fi, dacă mergi pentru prima dată, să alegi salonul unde specialiștii vor avea grijă să-ți spună despre specificitatea părului creț, despre modul lui de aranjare, despre tunsori specifice, despre produse potrivite de îngrijire. Dintre saloanele pentru creți pe care le cunosc, deocamdată, sunt Prisacary și Becurly. La ambele saloane am avut experiențe frumoase la partea de consultație și nu aș putea să spun că unul ar fi fost mai bun decât altul.

De exemplu, pentru părul creț, în mare parte, sunt potrivite tunsorile în trepte, fiindcă astfel se scoate în evidență textura frumoasă a părului. Acesta capătă vizual o aranjare mai „aerată” și voluminoasă, iar creții se simt mai liberi ca niciodată. Eu am o frică de tunsorile în trepte, insuflată din experiențele mai puțin reușite pe care le-am văzut la fetele cu părul drept, dar există o soluție și pentru asta. Nu e neapărat necesar să începi din prima cu trepte radicale, poți să începi cu o formă mai potrivită creților sau cu trepte foarte lejere, aproape insesizabile. Cea din urmă e versiunea pentru care eu am optat.

La Becurly am fost tunsă de Valeria, proprietara salonului. Mi-a spus că o pasionează să tundă părul creț, pentru că astfel își poate ajuta clientele să-și accepte buclele mai ușor.

„Eu sunt creață, respectiv istoria mea a avut un rol important. Îmi doream să arăt bine și să mă bucur de reflexia mea în oglindă, iar apoi să încep o afacere pentru a aduce și altora beneficii.”

Călătoria Valeriei în lumea părului creț a început în 2017 cu un clip video despre Metoda CurlyGirl pe YouTube. CurlyGirl reprezintă o metodă aparte de îngrijire a părului creț, se bazează pe utilizarea produselor care nu sunt nocive pentru onduleuri. Din acel moment, viața tinerei s-a împărțit în „înainte” și „după”. După ce s-a angajat și a început să folosească produse potrivite, Valeria a învățat și să se tundă cu ajutorul tutorialelor de pe YouTube. A devenit mai bună tunzându-și prietenii, membrii familiei, cunoștințele.

„Când am început să mă gândesc la deschiderea unui salon, «abilitățile de zi cu zi» nu erau suficiente, respectiv a trebuit să învăț. Am studiat cu Evan Joseph, un stilist din America, care și-a deschis propriul salon în Columbia și California și am luat diverse cursuri de la colegii australieni și americani. Tunderea buclelor este o bază foarte precisă, iar apoi urmează tehnica, practica și observația. Ca în orice afacere, nimeni nu predă mai bine decât o face practica.”

După discuția pe care o ai cu specialistul, urmează tunderea propriu-zisă. Da, pentru o tunsoare pe păr creț, acesta trebuia să fie uscat. Prin urmare, tunderea se face buclă cu buclă, astfel încât într-un final coafura să arate bine. Totuși, niciodată o coafură pe care ți-o faci la salon nu va fi exact ca exemplul tău pe care l-ai salvat pe Pinterest. Se întâmplă fiindcă creții au o natură a lor diferită, respectiv părul poate să arate de fiecare dată altfel, iar o coafură identică la două persoane cu același tip de creți poate arăta în totalitate diferit, ceea ce e foarte frumos, căci onduleurile știu mai bine cum să-ți contureze individualitatea.

„E bine ca părul creț să fie tuns uscat, pentru că în acest mod putem să ne dăm seama de cât de elastic și poros (cât de bine părul tău absoarbe umezeala și produsele) este. Dacă tundem părul când e umed, riscăm să-i dăm o formă greșită, iar odată uscate, buclele ar putea să arate disproporționat”, spune stilista Valeria. La spălare, când e umed, părul poate arăta mai puțin uniform, dat fiind faptul că se îndreaptă sub greutatea apei, dar odată uscat, onduleurile se aranjează exact așa cum trebuie.

Tunderea se face buclă cu buclă, deoarece toate onduleurile din podoaba capilară a aceleiași persoane pot avea proprietăți diferite. De exemplu, unele bucle pot să fie mai elastice, altele pot să fie mai hidratate, altele pot să aibă o porozitate ridicată etc. Firele de păr sunt ca niște bureți care absorb toată „hrana” pe care le-o dăm; cu cât porozitatea este mai ridicată, cu atât hidratarea și produsele vor fi absorbite mai ușor. Partea negativă e că tot atât de rapid acestea vor înceta să-și facă efectul, iar părul va arăta uscat. „Vinovate” de gradul de porozitate sunt cuticulele, acei solzișori care îmbrățișează firul. Dacă ei sunt extrem de deschiși, nu pot reține hidratarea și porozitatea este ridicată. Dacă ei sunt complet închiși, porozitatea este scăzută, iar produsul ajunge mai greu să „hrănească” firul de păr.

Așadar, realizând tunsoarea pe păr uscat, specialistul va ști exact lungimea pe care trebuie să o aibă o buclă, potențialul de ondulare a altei bucle și necesitatea de formare a celei de-a treia bucle. Totuși, în funcție de îngrijire, produsele alese și numărul de rugăciuni adresate dumnezeului creților, la fiecare spălare părul poate să arate diferit.

După ce forma a fost realizată, iar buclele tunse cu grijă, urmează una dintre cele mai importante etape – spălarea părului. Buclele se spală după o metodologie diferită decât cea cu care suntem obișnuiți, iar alegerea produselor potrivite e o filosofie aparte. Sunt o serie de ingrediente care trebuie evitate de persoanele cu creți, iar timpul petrecut în magazin la raftul de șampoane, balsamuri, măști etc. depășește cu lejeritate o oră. Câteva dintre cele mai importante ingrediente de evitat sunt siliconii, alcoolii (care usucă extrem de mult părul), ceara și uleiurile nenaturale. Cei mai întâlniți siliconi sunt: dimethicone, amodimethicone, dimethiconol, cetearyl dimethicone. Per general, siliconii au terminațiile: -cone, -conol, -zane sau -xane. Ingredientele cu silicon PEG sunt potrivite. Părul creț este predispus spre uscare cu mult mai mult decât alte tipuri de păr, din cauza structurii cuticulare care de multe ori ridică nivelul de porozitate a firului, respectiv el necesită o îngrijire conștiincioasă și multă hidratare.

De multe ori, pentru a petrece mai puțin timp în magazine, studiez din start o listă de produse (șampoane, măști, balsamuri, creme de bucle, geluri, spume etc.) care s-ar potrivi tipului meu de păr și necesităților lui în funcție de semnalele pe care mi le dă. Printre semnale ar fi frizz-ul (electrizarea părului sau acea senzație de păr „pufos”) în exces, părul tern (fără strălucire) și lipsit de culoare etc., ceea ce ar însemna că are nevoie de hidratare, proteină, o curățare profundă sau alte tratamente. Cu părere de rău, pe rafturile din magazinele noastre sunt prea puține produse potrivite pentru creți, din acest motiv le caut pe platforme online, le aduc din țările în care merg în călătorii sau cercetez zecile de produse din supermarketuri.

Să revenim la salon. Procesul de spălare a durat aproximativ 15 minute, mai puțin decât mi-ar lua să o fac acasă, dar suficient ca după uscare părul să fie ca la păpușile de porțelan, cu bucle perfecte. Desigur că o parte din acest succes a fost datorat și produselor speciale pentru creți folosite în cadrul salonului, dar și ordinii corecte de folosire a acestora: mai întâi e șamponul, după care o mască potrivită, urmată de un balsam. De asemenea, la final, la partea de stilizare a urmat adăugarea unei creme de bucle și a unui gel hidratant care să sigileze în firul de păr toată „hrana” pe care i-am oferit-o.

Bine, între spălat și uscat mai este o etapă – aranjarea părului, stilizarea lui cu cremă pentru bucle, spumă sau gel. De multe ori, după spălare, pe părul umed se mai adaugă și un pic de balsam de tip leave in (care nu se spală) pentru a oferi un plus de hidratare. La alegere, după această etapă se folosește crema de bucle împreună cu spumă sau gel. Spuma contribuie la stilizarea buclelor, dar prefer să o folosesc mai rar, fiindcă, indiferent de cât de mult pregătesc părul înainte de spumă, aceasta mereu îmi usucă părul. Îmi place mult să sigilez hidratarea în fire cu ajutorul unui gel.

Pentru această etapă trebuie mult produs și multă apă, dar și o perie de calitate care nu doar să descurce părul, ci să și distribuie uniform produsul pe păr și să coopereze în aranjarea buclelor. Deși am menționat despre mult produs, este esențial de identificat proporțiile potrivite. Aici ne ajută inclusiv apa. Dacă punem prea mult produs în păr, el va arăta îmbâcsit, dacă prea puțin – insuficient, iar buclele nu se vor definitiva așa cum ne-am fi dorit. Atât proporțiile, cât și produsele sunt individuale în funcție de necesitățile părului, așa că o rutină potrivită pentru mine nu va fi neapărat potrivită pentru altă persoană cu păr creț; chiar și pentru mine aceeași rutină poate să nu mai fie potrivită într-o jumătate de an.

Încă un detaliu curios despre părul creț e că acesta se periază doar când e umed. Atâta timp cât părul e uscat, riscați să dispersați buclele, să pierdeți peria printre onduleuri sau pur și simplu să o rupeți. Nu e glumă, s-a întâmplat cu mine de multe ori când eram mai mică. Să vin și cu ceva util. Potrivite pentru descurcarea părului pe creț sunt periile de la Behairful, Wet Brush, Tangle Teezer Wet Detangler, Curl Keeper flexy brush, Bouncy curls Flexible Detangling Brush, Natural Hysteria (peria flexibilă pentru descâlcire). Potrivite pentru stilizare sunt periile de la Denman (sunt de mai multe feluri și se alege în funcție de tiparul buclelor), Natural Hysteria – peria pentru coafare, Bouncy curlDefine Styling Bursh. Da, așa de lungi pot fi denumirile periilor, pentru că din tot setul de perii produse de o companie poate să vi se potrivească doar una.

Peria contează mult. În funcție de poziționarea, lungimea, grosimea, distanța, flexibilitatea dinților, forma periei și materialul din care e făcută, poate să devină cel mai bun prieten al tău sau, din contra, un dușman înrăit al buclelor.

Stilizarea e un subiect foarte curios, deoarece, indiferent de tipul de bucle pe care îl ai, poți să obții onduleuri mărunte, mari, pronunțate, mai puțin pronunțate. Sunt zeci de tehnici prin care poți să stilizezi părul ca să arate exact așa cum vrei, important este să deprinzi și cu un pic de dibăcie buclele ca să reușești. Eu prefer să îl las natural, fiindcă îmi place structura buclelor mele și nu rezist să stilizez fiecare onduleu.

Procesul de uscare e un adevărat exercițiu de yoga. Nu știu în câte poziții voi vă uscați părul, dar dacă nu o faceți în cel puțin patru, atunci cu siguranță nu aveți creți rebeli. Entuziasmul meu nu a avut margini când am văzut föhnul de la salon, un Dyson în lumea creților. Este vorba despre föhnul de la CurlSmith cu un difuzor de peste 20 de centimetri în diametru. Uf, o dragoste! Uscarea a durat aproximativ 15-20 de minute.

Cred că multe persoane cu păr creț o să-mi înțeleagă entuziasmul, căci e o adevărată provocare să îți usuci părul astfel încât să afectezi cât mai puțin posibil onduleurile, să nu formezi frizz inutil, forma coafurii să fie intactă ca la salon. Difuzorul pe care îl am acasă e de cel puțin două ori mai mic, respectiv îmi ia timp dublu să-mi usuc podoaba capilară și adesea ies din casă cu părul pe jumătate umed. Uscarea ia mult timp nu atât din cauza densității și lungimii părului (nu am un păr foarte des), cât din motivul treptelor de viteză și temperaturii. Părul creț trebuie uscat la cea mai mică temperatură, la una dintre cele mai mici trepte de viteză, de dorit cu aer rece.

În total, procesul de tundere la salon a ținut în jur de o oră și jumătate. În acest timp am avut o consultație de aproximativ 10 minute, astfel încât frizera să înțeleagă ce coafură îmi doresc. Tunderea propriu-zisă a durat circa 20-25 de minute, iar restul etapelor – în medie 15-20 de minute fiecare.

Industria îngrijirii podoabei capilare s-a orientat, în mare parte, pe persoanele care au un păr natural drept. Mulți ani, părul drept era considerat un etalon în ceea ce privește frumusețea podoabei capilare. Toate revistele abundau în fotografii cu modele al căror păr era drept și lucios, iar în filme, eroinele principale aveau coafuri mereu perfecte, fără vreun fir rebel, păcat că nu era o Zendaya pe atunci. În acest context, tot ce era diferit nu era acceptat în normele sociale de frumos, iar acest lucru a afectat mult aprecierea de sine a fetițelor cu păr creț, inclusiv a mea.

„Foarte des, povestea unei persoane crețe este o călătorie de la a gândi «e ceva în neregulă cu părul meu» până la a accepta și a realiza că «nu este nimic în neregulă cu mine» – și este mult mai mult decât despre păr. Industria frumuseții nu este deloc despre frumusețe – și am vrut să creăm un spațiu unde să fie acceptate toate persoanele care nu se integrează în conceptul de frumusețe standard, ci optează pentru revelarea propriei frumuseți autentice”, spune stilista Valeria. 

Mișcarea de acceptare a frumuseții naturale, care se face tot mai resimțită în ultimii ani, e una dintre cele mai sănătoase din toată istoria modei. Acceptarea creților este un pas enorm pentru toate persoanele cu onduleuri, iar apariția produselor specifice creților și a frizeriilor unde sunt specialiști care tund corect părul mai rebel e o adevărată revoluție în domeniul coafatului. Deocamdată, tunsoarea corectă a părului creț încă e un lux, dat fiind faptul că într-un oraș precum e Chișinăul sunt prea puține frizerii cu specialiști calificați, dar tendința e una pozitivă. Dacă tunderea corectă a părului drept e considerată a fi o normalitate, de ce atunci tunderea corectă a părului creț ar fi un lux?

Dacă îmi place sau nu rezultatul final, e greu de spus, pentru că o particularitate a tunsorii pe păr uscat este că buclele trebuie să se obișnuiască cu noua aranjare, respectiv rezultatul poate fi vizibil în decursul unei săptămâni. Cert este că părul meu acum arată mult mai sănătos, am un volum care îmi place și niște onduleuri renăscute adorabil.

Încă lupt cu unele bucle care îmi par de o lungime diferită decât altele, dar îi dau părului meu și mie timp să ne obișnuim cu noua schimbare și sper să ajungem la armonie împreună.

Fericirea tunderii corecte pe păr creț costă 600 de lei. Dacă aveți părul mai lung, așa cum îl aveam eu, va trebui să achitați încă 200 de lei, iar dacă părul mai este și des – încă 200 de lei. De această dată, m-am tuns la salonul Becurly, care este unul dintre puținele de acest fel din Chișinău. Un alt salon în care se tunde pe păr creț este Prisacary. Acolo am avut o altă experiență, cu o altă tehnică – tunderea pe păr umed. Dar e un subiect pentru alt material. La Prisacary o tunsoare variază între 500 și 1 000 de lei. Dacă aveți experiențe de tundere pe păr creț în alte saloane din capitală, sunt curioasă și aștept să le împărtășiți cu mine.

Preluat de la: diez.md