utm-crtiv-carantin.jpg
Chiar dacă starea de urgență expiră, restricțiile carantinei în instituțiile de învățământ rămân în vigoare, iar odată cu ele se fac resimțite în continuare efectele acestora. Studenții specialității Design interior, Facultatea Urbanism și Arhitectură, UTM, au realizat o serie de portrete la tema situației actuale, trecându-și propriile portrete prin obiectivul vizual al carantinei.

Spiritul creativ și artistic au contribuit la un rezultat de excepție: starea firească care își lasă amprenta pe fiecare chip imortalizat în portretele din seria respectivă, dar și fundalul cu atributele corespunzătoare carantinei au cedat în fața culorilor și luminii și astfel lucrările par să prindă viață în timp, sugerându-ne că orice problemă are soluții, iar speranța și optimismul sunt unele dintre acestea, scrie utm.md.

Vezi mai jos portretele realizate de studenți.

Preluat de la: diez.md