20230714_165828-1.jpg
Felicia Ionela Cernat este o tânără de 20 de ani care, momentan, este studentă în anul III la Universitatea de Stat din Moldova, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială. Pe lângă studii, Felicia, anul trecut, a reușit să lucreze în domeniul studiat, mai exact în calitate de învățătoare de clasele primare. Acest lucru s-a realizat datorită faptului că tânăra a fost absolventa colegiului „Alexei Mateevici” din municipiul Chișinău. Acum, Felicia doar studiază.

Tânăra mi-a spus că are o pasiune față de limba japoneză, astfel, pe lângă timpul petrecut la universitate, aceasta studiază limba niponă la Fundația Pentru Relații Moldo-Japoneze (FPRMJ). „Un vis de al meu este să vizitez Japonia. Studierea culturii japoneze este o pasiunea aparte de a mea.” Hobbyul preferat al tinerei, în general, este lucrul manual. „În timpul liber, croșetez, brodez, împletesc, câteodată desenez, pictez sau modelez. Un alt hobby este cântatul la pian. Eu am studiat intensiv muzica în clasele primare și la gimnaziu. Am fost elevă la IPLTPA «Mihail Berezovschi», la profilul muzical”, mi-a povestit dânsa.

Totuși, marea ei iubire este literatura, îi plac în special cărțile de dezvoltare personală. „Iubirea pentru lectură a început în perioada gimnazială, când am citit cărțile de genul «Tema pentru acasă», de Nicolae Dabija. Interesul pentru cărți și lectură a început de la aceste opere.”

Inițial, Felicia nu avea o atracție pentru literatura de dezvoltare personală. „Citeam romane cu pirați. Și acum țin minte prima carte citită de mine de acest gen de lectură – «Corsarul Negru, Regina Caraibilor», de Emilio Salgari.” Tranziția a avut-o în liceu, atunci când a simțit o sete pentru schimbare și a decis să înceapă de la ea. „Doream o schimbare spre bine, iar ca acest proces să fie cât mai corect, am decis să mă informez. Pentru mine, cărțile au fost și sunt cea mai bună sursă de informație. Am o plăcere aparte atunci când informația o primesc dintr-o carte cu pagini ce miroase a cerneală și a lucru nou”, mi-a istorisit tânăra.

Momentan, autorul ei preferat este James Clear. „Mă fascinează maniera lui de scriere și în explicarea unor procese și teme care de obicei sunt evitate de alți autori din acest domeniu.” Un subiect specific din literatura de dezvoltare personală care ar interesa-o Felicia nu are, citește în dependență de dorința sa. O intrigă în literatura de dezvoltare personală faptul că la final poate deveni o persoană mai bună, „cu mai multe cunoștințe și mai productivă”.

„În general, apreciez atunci când autorii dau sfaturi și recomandări concrete, când sunt prezente anumite teste sau planuri schematice pe care le poți adapta după necesitățile tale”, a adăugat tânăra. Ea mi-a zis că are o bibliotecă mare, unde doar cărți de dezvoltare personală sunt 47 la număr.

Lista cărților preferate de dezvoltare personală ale Feliciei:
# Atomic Habits, de James Clear – o cale ușoară și eficientă de a-ți forma obiceiuri bune și de a scăpa de cele proaste;
# „Manifest. 7 pași pentru a-ți transforma viața”, ediție cartonată, de Roxie Nafousi;
# „Arta manipulării” de Kevin Dutton;
# „12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru”, de Jordan B. Peterson;
# „Inteligența emoțională”, de Daniel Goleman;
# „Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale. Pune-le în practică pentru a-ți atinge potențialul maxim”, de John C. Maxwell;
# „Atitudinea este totul”, ediția a V-a, de Jeff Keller.


Amintesc, într-o serie de materiale, am hotărât să vă fac cunoștință cu diversele colecții de cărți și cu istoriile speciale deținute de către tinerii din Moldova în legătură cu biblioteca lor de acasă. Astfel, lunar vă fac cunoștință cu persoane care sunt pasionate de lectură și care au preferințe nișate în alegerea cărților iubite.

Dacă și voi aveți în biblioteca de acasă colecții de cărți interesante sau cunoașteți pe cineva care ar deține astfel de colecții, scrieți un comentariu sau lăsați un mesaj în privat despre istorie.

Preluat de la: diez.md