cabaret-voltaire.jpg
Dadaismul a fost un curent cultural şi artistic nonconformist, îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire şi artă. Bazele curentului au fost puse la Zürich, în ziua de 8 februarie 1916, de poetul de origine română Tristan Tzara.

Generația de artiști de după Primul Război Mondial, confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârșit a fost una din cele mai radicale din istoria umanității.

Intelectualii, dezertorii, refugiații politici, toți revoltații împotriva absurdității acestui conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”, în Zürich, capitala Elveției, pe atunci stat neutru.

Acestuia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball şi Richard Hülsenbeck şi artistul plastic Hans Arp. Au urmat apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp, Max Ernst şi Kurt Schwitters.

Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei își manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice.

cabaret voltaire

Cabaret Voltaire

Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez şi expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite și provoacă dezordinea şi stupoarea. Totodată, dadaismul se manifestă prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebării.

Din martie 1919, odată cu Tristan Tzara, mişcarea se mută la Paris. Aici, Tzara se întâlneşte cu scriitorii din grupul mişcării suprarealiste André Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault, cu A. Jacques Vachẻ. Mulţi dadaişti publică în revista lui Francis Picabia „391”. În revistă apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos sau Max Jacob.

După ce în 1921 Picabia se separase de mişcare, în 1922 se produce ruptura între dadaism şi grupul lui André Breton, din care se va dezvolta suprarealismul. Dadaismul supravieţuieşte, însă, datorită, aproape exclusiv, personalităţii lui Tzara.

Dincolo de nihilismul şi de enormităţile sale, care au anulat, uneori, arta – dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledând pentru o libertate absolută promovând invenţii plastice şi verbale adesea seducătoare. Acestea au lărgit investigaţia artistică şi a creat o atmosferă propice pentru îndrăzneală şi experienţe uluitoare.

 

Preluat de la: diez.md